Cel mai mare ştrand cu apă sărată din Transilvania, cu o suprafaţă de circa 5.600 de metri pătraţi, se construieşte la Praid, investiţia de 1,55 milioane de euro, realizată din fondurile salinei din staţiune, urmând să fie predată la cheie la sfârşitul lunii aprilie 2014.
“La sfârşitul anului, investiţia va fi realizată în proporţie de 80%, iar termenul de predare la cheie a ştrandului este 30 aprilie 2014”, a declarat directorul Salinei Praid, Seprodi Zoltan, citat de corespondentul Mediafax. Ştrandul are o suprafaţă de 5.616 mp şi două bazine, unul pentru adulţi, cu o suprafaţă de 1.092 mp, şi unul pentru copii, de 253 mp, care comunică între ele. Conform calculelor făcute de specialiştii Salinei Praid, investiţia va fi recuperată în şapte ani şi reprezintă primul punct al unui studiu amplu de dezvoltare turistică iniţiat de conducerea minei de sare din Harghita.