Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că va returna Parlamentului proiectul bugetului de stat pe 2014 dacă nu se va renunţa la creşterea accizei la combustil, propusă de guvern.
"Dacă nu se renunţă la creşterea accizei la combustibil voi trimite înapoi bugetul de stat la Parlament", a spus Băsescu, într-o declaraţie de presă, evocând şi posibilitatea de a ataca legea bugetului la Curtea Constituţională.
"O spun în mod categoric, dacă nu se renunţă la creşterea accizei, voi trimite înapoi bugetul de stat iar apoi îl voi ataca şi la CCR", a spus preşedintele Traian Băsescu, precizând că este vorba de un "avertisment".
Băsescu a mai spus că această creştere a accizei va avea impact asupra întregii economii, precizând că tot ce se va da înapoi la pensii şi salarii, va fi "înghiţit" de creşterile de preţuri.
Potrivit preşedintelui, inflaţia va ajunge anul viitor la 3,5%-3,6%.
"Cred că vom avea o creştere de inflaţie de cel puţin 3,5, adăugată pe inflaţia anunţată de Banca Naţională", a mai spus Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că va returna Parlamentului proiectul bugetului de stat pe 2014 dacă nu se va renunţa la creşterea accizei la combustil, propusă de guvern.
"Dacă nu se renunţă la creşterea accizei la combustibil voi trimite înapoi bugetul de stat la Parlament", a spus Băsescu, într-o declaraţie de presă, evocând şi posibilitatea de a ataca legea bugetului la Curtea Constituţională.
"O spun în mod categoric, dacă nu se renunţă la creşterea accizei, voi trimite înapoi bugetul de stat iar apoi îl voi ataca şi la CCR", a spus preşedintele Traian Băsescu, precizând că este vorba de un "avertisment".
Băsescu a mai spus că această creştere a accizei va avea impact asupra întregii economii, precizând că tot ce se va da înapoi la pensii şi salarii, va fi "îngh