După Viena şi Paris, a venit rândul Sibiului să simtă magia Sărbătorilor de Iarnă. Târgul de Crăciun din Sibiu a fost inaugurat vineri seară, în prezenţa primarului Klaus Johannis, a reprezentanţilor principalelor confesiuni religioase şi a miilor de sibieni şi turişti veniţi să asiste la spectacolul pregătit în centrul oraşului. Târgul de Crăciun din Sibiu va putea fi vizitat până în data de 26 decembrie, zilnic în intervalul orar 10:00 – 21:00.
După aprinderea ornamentelor de Sărbători din Piaţa Mare şi după ce Târgul de Crăciun a primit binecuvântarea repezentanţilor Bisericii, Monica Anghel a dat startul celei de-a şaptea ediţii a evenimentului print-un concert extraordinar susţinut alături de Big Band-ul “Sunetul Muzicii” şi de ”Andrei Tudor Band”, orchestre reunite sub bagheta maestrului Ionel Tudor.
Acesta este doar primul concert din seria “Colors of Christmas”, tema sub care se desfăşoară programul cultural din acest an, concretizat sub gruparea spectacolelor pe sfârşit de săptămână şi prezentarea lor sub numele unei culori specifice Crăciunului.
Mai multe informaţii despre celelalte evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din Sibiu, pe site-ul www.targuldecraciun.ro sau pe www.facebook.com/targuldecraciun
Târgul de Crăciun din Sibiu este un proiect cultural iniţiat de Fundaţia Au-Ro Austria Pro Romania şi Biroul Ataşatului Social al Ambasadei Austriei, în parteneriat cu municipalitatea sibiană. Deschis pentru prima dată în anul 2007, anul Sibiului în calitate de Capitală Culturală Europeană, Târgul de Crăciun a ajuns cunoscut la nivelul întregii ţări pentru amploarea şi tradiţia creată. Evenimentul este organizat de Fundaţia AU-RO Austria Pro România în parteneriat cu A1 Events. Este o acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
După Vien