Conducerea Spitalului Clinic Judeţean Mureş a reacţionat la articolul „Toaletele de la Poli 2, focar de infecţie pentru pacienţi”, publicat în ediţia de joi, 21 noiembrie, a cotidianului „Zi de Zi” şi a venit cu o serie de precizări pentru lămurirea situaţiei spaţiilor de la etajul doi al Policlinicii nr. 2, corpul de clădire dinspre bulevard, unde am semnalat condiţii suburbane, nedemne de un spital, în cele două toalete publice, pentru femei respectiv bărbaţi.
Spaţii concesionate
Potrivit unui document semnat de dr. Szasz Ioan, managerul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, spaţiile de la etajul doi al imobilului respectiv sunt concesionate către următorii medici: dr. Elen Crăciun şi dr. Szakacs Zsofia (camera 2011 – Cabinet Medical Individual medici de familie – sală de tratament), dr. Elen Crăciun (camera 204 – Cabinet Medical Individual medic de familie), dr. Alexandrescu Cristina (camera 205 – Cabinet Medical Individual endocrinologie), dr. Szakacs Zsofia (camera 206 – Cabinet Medical Individual medic de familie), dr. Meda Neagoe (camera 207 – Cabinet Medical Individual cameră obscură oftalmologie), dr. Meda Neagoe (camera 208 – Cabinet Medical Individual oftalmologie) şi dr.Claudia Mona Togănel (camera 2010 – Cabinet Medical Individual audiometrie).
Pe lângă cele două toalete pentru femei şi bărbaţi, de la camerele 213 şi 214, la etajul respectiv mai există următoarele spaţii: camerele 202 şi 203 – spaţii în litigii, camera 209 – fost Cabinet Medical Individual, în prezent în reorganizare, camerele 214 şi 215 – foste Cabinete Medicale Individuale, în prezent închise şi camera 215 – grup sanitar personal.
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean Mureş a reacţionat la articolul „Toaletele de la Poli 2, focar de infecţie pentru pacienţi”, publicat în ediţia de joi, 21 noiembrie, a cotidianului „Zi de Zi” şi a venit cu o serie de precizări