Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuri de muncă pentru tinerii din centrele de plasament

Publicat in Exclusiv Gorj, luni 25 noiembrie 2013 ·

Tinerii supuşi riscului de marginalizare socială au avut ocazia să îşi găsească mai uşor un loc de muncă. Funcţionarii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj au organizat o bursă special pentru ei. Angajatorii le-au oferit acestora mai multe posturi în diverse domenii de activitate astfel încât tinerii, mulţi dintre ei proveniţi din centrele de plasament, să îşi câştige singuri existenţa şi să se integreze mai uşor în societate.

Problema lipsei locurilor de muncă este una destul de mare pentru toţi gorjenii indiferent de pregătirea pe care o au, însă există tineri care nu reuşesc nici măcar să ajungă în faţa unui angajator. Asta din cauza mentalităţii unora dintre patroni care nu vor să aibă de a face cu tineri proveniţi din casele de copii.

Funcţionarii AJOFM Gorj au vrut să schimbe asta şi au organizat o bursă a locurilor de muncă destinată special celor supuşi riscului de marginalizare, iar angajatorii nu au întâriziat să apară. Evenimentul a avut loc vineri chiar în sediul AJOFM din Târgu-Jiu. Subvenţii pentru angajatori

„Am zis să venim atât în sprijinul tinerilor, cât şi în sprijinul angajatorilor pentru că această categorie este una specială, iar aceşti tineri pot fi plasaţi mai greu pe piaţa muncii. Angajatorul beneficiază de o subvenţie din bugetul asigurărilor de şomaj la nivelul indicatorului social de referinţă de până la o mie de lei lunar pe perioada contractului de solidaritate. Am avut în jur de 12 angajatori care au pus la dispoziţie 175 de locuri de muncă. Tinerii provin din centre de plasament, dar avem şi tineri cu dizabilităţi sau tineri care au fost victime ale traficului de persoane. Sunt posturi de strungar, sudor, zugrav, lucrător comercial şi altele”.

Şi ei vor să muncească

Tinerii care au participat vineri la bursa locurilor de muncă au arătat că nu contează trecutul lor, ci doar dorinţa de a-şi

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 11 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 23 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 53 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°