Zeci de persoane au luat parte vineri la deschiderea Primei Întâlniri a Tinerilor Teatrologilor din România. Evenimentul a avut loc în Sala Arta a Teatrului Andrei Mureșanu, iar managerul acestuia, Dan Țopa, și-a exprimat încântarea de a fi reușit organizarea acestuia la Sfântu Gheorghe.
Inițiatorul proiectului, dramaturgul Radu Macrinici, a declarat la rândul său că încântarea este cu atât mai mare cu cât la eveniment au răspuns mulți oameni de teatru, semn că o astfel de întâlnire era necesară. Macrinici a precizat că, după primul impact al invitaților – tineri studenți, pe de o parte și critici și dramaturgi, pe de alta –, își dorește și mai mult ca acest proiect să aibă o continuitate.
Întâlnirea Tinerilor Teatrologi a durat de vineri până duminică, timp în care s-a vorbit despre dramaturgie, s-au organizat conferințe şi ateliere vizând critica de teatru. Unele dintre cele mai populare ateliere au fost cele susținute de prof. Marian Popescu – „De la ce vedem la ce scriem” și cel al Mirunei Runcan, care le-a vorbit tinerilor cu deschidere despre teatrologie, răspunzând totodată la întrebările acestora. Ateliere au mai susținut Carmen Stanciu, Bodo Otto și Mihai Pedestru. La atelierele și evenimentele Primei Întâlniri a Tinerilor Teatrologi din România au luat parte peste 20 de studenți de la facultățile de teatru din Iași, Cluj Napoca, Târgu Mureș, București și Sibiu.
Comentarii.
Zeci de persoane au luat parte vineri la deschiderea Primei Întâlniri a Tinerilor Teatrologilor din România. Evenimentul a avut loc în Sala Arta a Teatrului Andrei Mureșanu, iar managerul acestuia, Dan Țopa, și-a exprimat încântarea de a fi reușit organizarea acestuia la Sfântu Gheorghe.
Inițiatorul proiectului, dramaturgul Radu Macrinici, a declarat la rândul său că încântarea este cu atât mai mare cu cât la eveniment au răspuns mulți oameni de teatru, semn