Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Bomba cu ceas” de pe fundul Mării Baltice: pericolul care ameninţă omenirea

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 24 noiembrie 2013 ·

Apele Mării Baltice ascund ceva periculos. Mai exact, la aproximativ 70 de ani după ce Aliaţii din Al Doilea Război Mondial au aruncat tone de arme chimice şi agenţi chimic în Marea Baltică, experţii ne avertizează de un potenţial dezastru ecologic în cazul în care armele se vor degrada, iar conţinutul lor se va vărsa în mare. În urma acordului de la Conferinţa de la Potsdam, din Germania, ce a avut loc după încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, Uniunea Sovietică şi Marea Britanie au deversat (în anii 1947 şi 1948) aproximativ 65.000 de tone de arme chimice germane în adâncurile Mării Baltice. Astfel, unii oameni de ştiinţă susţin că acestea arme sunt ca nişte „bombe cu ceas”. Acum, se pare că „ticăitul” acestor bombe cu ceas a devenit mai puternic. Cercetări recente realizate de Military University of Technology, din Polonia, au descoperit urme de gaz muştar (iperită) pe fundul mării la doar câteva sute de metri de coasta poloneză, în Golful Gdańsk. Acest lucru indică coroziunea metalului armelor ceea ce sugerează că substanţele chimice toxice se scurg acum în apă. Mai mult, în cazul în care ele vor fi absorbite de peşti, vor ajunge în lanţul alimentar. Mai mult, oamenii de ştiinţă spun că Golful Gdansk nu a fost o zonă de aruncat deşeuri şi că armele nu ar fi trebuit să se găsească aici. Una dintre posibile explicaţii ar fi aceea că sovieticilor nu prea le-a păsat unde au aruncat armele. Jacek Beldowski, de la Institutul de Oceanografie din Polonia, a explicat că deşi mare parte din muniţie a fost aruncată în bazinele Bornholm şi Gotland, sovieticii aveau obiceiul ca, după ce nu mai puteau fi observaţi de pe uscat, să arunce armele peste bord, neţinând cont de locaţiile exacte. Aşadar, s-ar putea ca tone de arme chimice să se afle în locaţii necunoscute, aproape de uscat sau de zone de pescuit. Beldowski susţine că, în apropierea zonelor de aruncat

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum 22 minute
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Puii ursoaicei ucise pe Transfăgărășan, de negăsit. Sanctuarul Zărnești dezminte preluarea lor

HotNews acum 10 ore
Cei trei pui ai ursoaicei ucise de autorități după atacul soldat cu moartea unui motociclist italian pe Transfăgărășan nu au fost găsiți și nu au ajuns la sanctuarul pentru urși de la Zărnești, au transmis marți reprezentanții centrului de reabilita

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 9 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 10 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 11 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°