Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu spune că nu se vor bloca măririle de pensii în cazul respingerii bugetului de stat pe 2014

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 24 noiembrie 2013 ·

Măririle de pensii nu se vor bloca în 2014 din cauza retrimiterii bugetului de stat la Parlament, a declarat, duminică, preşedintele Traian Băsescu.

"Nu se vor bloca. Doar TVR-ul lui Săftoiu le poate bloca. Lăsaţi-o cu blocajele. Asta este o mare minciună. Astăzi suntem în 24, păi până pe 31 decembrie, avem timp, Slavă Domnului. Dacă vrem să le rezolvăm", a spus Traian Băsescu.

El a atras atenţia că nu va renunţa la încercarea de eliminare a majorării accizei la combustibil decât "când nu o să mai poată".

"Îmi dau seama cât este de rău pentru economia românească", a mai spus şeful statului.

Întrebat de ce nu a discutat cu premierul pe marginea bugetului de stat, în contextul pactului de coabitare pe care cele două instituţii îl au, şeful statului a răspuns: "Eu am ştiut când a adoptat bugetul şi în ce formă? Eu ce fac? Îl rog să avem o discuţie? El ştiind că trebuie promulgat, nu credeţi că era bine să aibe o discuţie cu mine?".

"Lucrăm instituţional", a mai comentat preşedintele.

Şeful statului a menţionat că va respinge bugetul de stat pe 2014 pe temeiul "de oportunitate".

"La Parlament nu se trimite pe constituţionalitate, iar preşedintele are dreptul să considere că o prevedere sau alta dintr-o lege crează daune societăţii sau nu este oportună. Aceasta crează daune", a spus Traian Băsescu.

Întrebat dacă lansează o invitaţie Parlamentului şi Guvernului, privind oportunitatea măririi accizei la combustibil, şeful statului a răspuns:"Da, sunt dispus să discut cu oricine pentru a preveni să repetăm ce am făcut în 2010 cu TVA-ul. Asta este o frânare consistentă a economiei. Nu vreau să mai repetăm creşteri de taxe".

Potrivit preşedintelui, "nu va fi nicio consecinţă" a amânării adoptării bugetului de stat.

"Eu am dat toate semnale posibile şi am făcut-o public. Pot să ţină cont de acest lucru, pot să renunţe foar

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 8 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 9 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 4 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 4 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani. Rolurile memorabile din filmele românești și de pe scena Teatrului Național București

HotNews acum 13 ore
Actrița de teatru și film Ioana Bulcă a încetat din viață miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunțat Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București pe pagina de Facebook a instituției. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Te

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 7 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°