Organizaţia Femeilor Social-Democrate Suceava susţine ratificarea de către România a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, document semnat în 2011 la Istanbul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Organizaţiei Femeilor Social Democrate Suceava, Ioana Maftei, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a desemnat ziua de 25 noiembrie drept Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, invitând guverne, organizaţii internaţionale şi neguvernamentale să marcheze această zi prin activităţi menite să trezească conştiinţa publică faţă de acest fenomen care ia amploare.
Maftei informează că, în acest sens, Organizaţia Femeilor Social Democrate Suceava organizează duminică, 24 noiembrie 2013, începând cu ora 11, la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Suceava, o dezbatere pe tema „În siguranţă, împotriva violenţei” având ca scop conştientizarea şi informarea opiniei publice locale cu privire la gravitatea şi consecinţele violenţei în familie atât asupra victimelor, cât şi a societăţii în ansamblul ei.
„Prin intermediul acestei dezbateri va fi promovată şi ratificarea «Convenţiei asupra Prevenirii şi Combaterii Violenţei împotriva Femeilor şi a Violenţei Domestice»” arată Ioana Maftei. Ea precizează că printre invitaţii care vor lua cuvântul se numără reprezentanţii autorităţilor publice locale, parlamentari, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, consilieri locali OFSD din judeţul Suceava, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane Suceava, un reprezentant al Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, jurişti, psihologi, preşedinţi OFSD din alte judeţe, precum şi preşedinţii organizaţiilor de femei ale altor partide politice locale. „Prevenirea violenţei, protecţia victimelor şi trimiterea în judeca