Tehnologia pare mereu să pună piedică cuiva sau la ceva. De la industria manufacturieră și dispariția ei pe scară largă odată cu mecanizarea mijloacelor de producție, avansul tehnologic a fost cu ardoare îmbrățișat de unii, care l-au socotit un salvator al lumii în care trăiau, în timp ce alții propovăduiau apocalipsa din cauza unui motor cu abur care, ce-i adevărat, a băgat în faliment mai multe orașe mono-industriale din Franța.

Că o dorim sau nu, că o adulăm au ba, tehnologia, modernitatea se impune fără a ne întreba. E dreptul și obligația noastră în schimb să îi determinăm sensul și utilitatea. Bună e energia atomică, cea care bagă curent în tabletele noastre, dar care amenință cu forțe nevăzute. Și pe măsură ce avansăm și ne dezvoltăm și evoluăm s-ar spune (sunt curios dacă ceva cercetători peste vreo sută de ani vor descoperi că ni s-au lungit degetele cu un centimetru de la tastat) că devenim mai educați, civilizați și mai știutori. Dar s-a tehnologizat însuși intelectualul. Cu două documentare la activ, un history channel între primele zece programate pe plasmă și cu pdf-uri în folder-ul de pe desktop, oricine se poate numi om de largă cultură. Un ziar citit și niște cuvinte alambicate și ești pretendent la doctorat, în științe politice, administrație publică sau chiar management. Mulți doctori, masteranzi și licențiați populează spațiul mioritic. Într-o societate în care complexul că pe vremea comunismului nu oricine putea să facă o facultate astăzi am ajuns să avem juriști de magazin, serviabil împărțind, nu dreptatea de pe tejgheaua negoțului, ci cărți la kilogram alături de ziarul ce nu se mai vinde. În orice cotlon de oraș te îndrepți, pe orice bancă din parcurile deja poluate, se află câte un filozof de curte nouă. Citind pe wikipedia, nu mai mult de zece rânduri, deoarece calculatorul dăunează ochilor și cititul creierului, se poate să îți faci