Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea emoţionantă a Soranei, fetiţa superbă de doar 9 ani care cerşeşte „vegheată” de mamă şi de indiferenţa autorităţilor

Publicat in Adevarul, duminică 24 noiembrie 2013 ·

O fetiţă de doar 9 ani din Sibiu, frumoasă foc şi cu rezultate foarte bune la şcoală, cere mila trecătorilor „vegheată” de la distanţă de mama ei, care nu munceşte.

În pasajul de la magazinul Dumbrava, din centrul Sibiului, şuieră un vânt pătrunzător: Puţinii trecători din zonă îşi strâng zgribuliţi hainele groase pe trup, şi înfruntă curentul cu capul ascuns între fularele călduroase.

Într-un frig cumplit, pe treptele laterale, un copil frumos, cu băscuţă şi haină roz, pantaloni subţiri de trening şi adidaşi în picioare, mângâie cu mânuţele goale, îngheţate, corzile unei chitări mici. Şi ochii aceia senini, şi zâmbetul, şi glasul tremurat care sparge vântul şi înmoaie sufletul, în frigul cumplit, mai opresc câte un trecător care lasă, milos, câte 1 leu în cutia din faţa fetiţei cu chitară.

Mama care nu merge la muncă, dar îşi „păzeşte” copilul, la cerşit

Prima noastră poveste, în care Sorana mă îmbrăţişează tare tare, e despre două caiete speciale de la şcoală, pentru care spune că strânge bani. După care aleargă pe scări şi o strigă pe mama, şi aflu astfel că mama „păzeşte”, de la distanţă, copilul care cere bani cu ochii, cu zâmbetul şi cu chitara mângâiată de mânuţele îngheţate. „E singurul copil, în chirie stăm. Am lucrat, dar m-am pensionat, am spondiloză cervicală. Am ajutor social”, e prima explicaţie a mamei, pe jos, pe scările îngheţate, în pasajul în care ai senzaţia că vântul îţi şuieră până în adâncul sufletului.

A doua zi, le caut locuinţa într-o curte ferită, din oraşul de jos. Dau de o uşă veche, de lemn, care se deschide după bătăi insistente, deşi fixasem o oră de întâlnire. Mia Olariu (36 de ani), mama Soranei, în pijama, Sorana cu picioarele goale şi acelaşi zâmbet scos parcă dintr-o reclamă, o cameră mică, de 16 metri pătraţi, locuinţă socială primită de la primărie, mizerie crun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EXIT POLL Rezultate alegeri locale 2024. Campionul rezultatelor din București e Ciprian Ciucu, el rămâne primar cu 71% la Primăria Sectorului 6

HotNews acum 20 minute
Ciprian Ciucu a câștigat un nou mandat de primar al Sectorului 6 cu 71% din voturi, arată datele datele exit poll-ului Curs Avangarde. La nivelul primăriilor din București, pe locurile doi și trei vin Daniel Băluță - 59%, la Sectorul 4 și Robert Neg

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 26 minute
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul este convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie

News.ro acum 36 minute
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Nicolae Ciucă după exit-poll: Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc

G4Media acum o ora
Nicolae Ciucă, declarații după exit-poll: Este o lecție a românilor, care au dat o lecție de democrație. Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc Le mulțumesc celor 54%

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Alexandru Muraru, lider PNL Iaşi: Avem şansa să câştigăm toate oraşele şi municipiile judeţului

HotNews acum 28 minute
Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a declarat, duminică seară, că este convins că liberalii vor câştiga aproape 60 de primării în judeţul Iaşi, din cele 98 de posibile. Totodată, Muraru consideră că PNL are şansa să câştige toate oraşele şi municip

Drulă anunţă că ADU a câştigat primăriile din sectoarele 1 şi 2, dar şi din Timişoara

Mediafax acum 37 minute
Cătălin Drulă le-a mulţumit românilor care şi-au pus speranţele „în singura forţă de dreapta autentică din România, Alianţa Dreapta Unită”. Drulă l-a felicitat şi pe Nicuşor Dan, care, potrivit exit-poll, continuă ca primar al Capitalei. „Am câştiga

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

George Simion: „Să nu credeţi exit-poll-urile. Partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la putere"

HotNews acum 56 minute
Liderul AUR, George Simion, a transmis duminică seară membrilor şi simpatizanţilor formațiunii sale să nu creadă rezultatul exit-poll-urilor şi a susţinut că „partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la puter

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°