E o sâmbătă târzie de noiembrie, dis-de-dimineață. Clujul încă doarme învăluit în câteva fâșii de ceață. Mercurul termometrului abia dacă se ivește la trei-patru măsuri peste 0. În bucătării ibricul de cafea șuieră pe aragaz, iar din dormitoare se aud primele știri ale zilei ori notificările rețelelor de socializare. Afară miroase deja a iarnă, iar căciulile, mănușile și fularele croșetate și-au intrat în drepturi. Le poartă vârstnicii din autobuze ce merg la piață.

Tot un astfel de autobuz, mai precis numărul 36, urmează traseul Piața Mihai Viteazul, pe străduțe întortocheate până pe București, de aici pe Fabricii tot înainte și undeva, nu departe, cotește la dreapta ca să ajungă pe Bobâlnei. De aici, cadrul poveștii se schimbă radical. Avem de-aface cu o lume paralelă. Din autobuz coboară buluc, buluc prea multă lume ca să fie cu crezare că a încăput vreodată în hardughia alb-verzuie: bătrâni cu plase de rafie, muncitori cu fețe îmbătrânite prematur, copii încă somnoroși agățați de mâinile părinților, dar și câțiva tineri îmbrăcați haios. Toți au aceeași destinație: târgul de vechituri "Oser".

Încă de la o distanță considerabilă, vecinii pieței de vechituri și-au scos în fața caselor bunătăți de sezon: murături, zacuscă, dulceață, mere, cartofi, ceapă, pătunjel verde și câte și mai câte. Nu le vând cu mult mai ieftin ca în piață, dar clientul are siguranța că sunt proaspete, direct din grădina din spatele casei ori făcute în casă de gospodine pricepute.

Încă un hop până la intrarea în "Oser": câteva tarabe improvizate pe trotuar pentru cei ce nu au mai prins loc la târg, fie nu au dorit să plătească taxa. Alții s-au pus aici pentru că nu stau mult, au de vânzare găini, iepuri și vreo șase pui dolofani de cățel, înghesuiți din două cutii de carton. Cu ochii mici și negri atrag zeci de curioși în jurul lor. Toți îi mângâie și le dau nume. Cert e