Directorul Dan Zaharia face o vizită de studiu pe tema implementării creditelor profesionale transferabile.
Profesorul Dan Zaharia, director al Liceului Tehnologic “Vasile Sav”, este singurul român care va participa la proiectul “Experienţe de implementare a creditelor profesionale transferabile”, ce va avea loc în Bruxelles, în perioada 25 – 29 noiembrie. În proiect sunt 11 participanţi, ingineri, pedagogi, profesori, oameni cu profesii liberale, din Franţa, Italia, Spania, Cehoslovacia şi România. Seminariile şi cursurile sunt găzduite de Centrul de formare L’AEF Europe din Bruxelles. Programul vizitei cuprinde prezentări ale sistemului belgian de formare profesională, prezentarea modului de validare a competenţelor profesionale, vizitarea unui centru de validare a competenţelor profesionale obţinute de cadrele didactice după diverse formări şi a instituţiilor care oferă cursuri de formare, o vizită la o întreprindere specializată în producerea de automobile şi o prezentare a modului în care aceasta şi agenţii economici, în general, se implică în formarea de competenţe profesionale.
“În sistemul nostru de învăţământ, formarea profesională cu credite transferabile este mai nou introdusă, reglementată prin ordinul 5.562 din 7 octombrie 2011. Este interesant să studiez modul în care sunt convertite creditele de formare profesională în ţări cu experienţă în acest domeniu. De asemenea, mă interesează cum este organizat învăţământul, atât în Belgia, cât şi în ţările din care vin paricipanţii la proiect, şi voi încerca să stabilesc relaţii care să stea la baza unor colaborări viitoare între şcoala mea şi alte şcoli din Europa”, a spus profesorul Dan Zaharia.
Directorul Dan Zaharia face o vizită de studiu pe tema implementării creditelor profesionale transferabile.
Profesorul Dan Zaharia, director al Liceului Tehnologic “Vasile Sav”, este singurul