Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FREE LENUTA

Publicat in Vremea Noua, luni 25 noiembrie 2013 ·

SUSPANS Astãzi, la Curtea de Apel Iasi, are loc recursul în cazul vamesei Lenuta Tiron, pe care procurorii DNA o vor, cu orice pret, dupã gratii, de când aceasta si-a schimbat declaratiile, în ceea ce priveste sistemul de colectare a mitei de la Albita! Tiron se aflã în arest de pe data de 19 noiembrie, când, dupã o primã arestare preventivã, dar si o neasteptatã eliberare la recursul de la Iasi, vamesa a fost din nou încarceratã.

Dupã ce au eliberat-o, în urma primei arestãri, pe motiv de “viciu de procedurã”, magistratii ieseni trebuie sã se pronunte din nou în cazul vamesei Tiron. Aceasta, prin apãrãtori, contestã decizia Tribunalului Vaslui, care a admis (pentru a doua oarã, în decurs de douã sãptãmâni!) propunerea DNA-ului de a o aresta preventiv. “Sunt sanse mici de reusitã, mai ales pe fondul extinderii cercetãrilor DNA-ului si sub aspectul asocierii în vederea comiterii de infractiuni dar, pânã la urmã, instanta trebuie sã ia în consideratie faptul cã Tiron a respectat interdictia de a nu pãrãsi tara si de aceea nu credem cã sunt motive temeinice de a o cerceta în stare de arest”, au spus avocatii. De partea cealaltã, procurorii spun pe un ton ferm cã Tiron trebuie sã suporte consecintele schimbãrii de declaratii.

Procurorii DNA sunt convinsi cã au dovezile necesare care sã arate cã la Albita luarea de mitã era o practicã veche!

Lenuta Tiron este cel de-al 18-lea vames care a ajuns în spatele gratiilor, în dosarul “Albita 2″, ca umare a unei anchete spectaculoase a DNA, cu investigatori sub acoperire, cu strângere de dovezi pe parcursul a mai multor luni (mai – octombrie 2013), dar si în baza unei cooperãri cu “Anticoruptia” din Republica Moldova. Procurorii cred cã au suficiente dovezi care sã arate cã luarea de mitã la Albita, cel putin de la transportatorii de colete, era o practicã veche, care aducea vamesilor, dar si superiorilor aces

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum 56 minute
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°