"Somnolenţa" neobişnuită a Soarelui, care cunoaşte cea mai puţin activă perioadă de mai bine de un secol, stârneşte curiozitatea cercetătorilor, care se întreabă cât ar mai putea dura acest calm solar.
Numărul de pete solare înregistrate de la începutul ciclului actual, decembrie 2008, este foarte mic comparativ cu media cotidiană observată în ultimii 250 de ani: mai puţin de jumătate, scrie Agerpres.
"Acest ciclu, care ar urma să-şi atingă foarte curând maximum, este interesant din punct de vedere ştiinţific. Acesta este pe departe cel mai puţin activ ciclu din era descoperirii spaţiale, veche de 50 de ani", a declarat, pentru AFP, Doug Biesecker, fizician al Agenţiei Americane Oceanice şi Atmosferice /NOAA/, precizând că un ciclu durează în medie 11 ani.
Observate în urmă cu mii de ani de astronomi chinezi şi pentru prima dată cu ajutorul unei lunete de către Galileo Galilei în 1610, petele solare sunt importante, deoarece activitatea electromagnetică intensă care le însoţeşte produce puternice modificări ale razelor ultraviolete şi razelor X, precum şi furtuni solare. Acestea din urmă pot perturba telecomunicaţiile şi reţelele electrice pe Terra, subliniază Andres Munoz Jaramillo, fizician la Universitatea din Montana.
Punctul culminant al ciclului precedent, al 23-lea, a fost înregistrat în aprilie 2000, cu un număr mediu de 120 de pete solare pe zi. Acest vârf a fost urmat de o perioadă puţin activă a Soarelui, care s-a încheiat în decembrie 2008, marcând debutul ciclului actual.
În 2009, primul an al ciclului al 24-lea, activitatea Soarelui ar fi trebuit să crească, însă astronomii au numărat 266 de zile fără nicio pată solară. Dat fiind o activitate slabă înregistrată la finalul celui de-al 23-lea ciclu, fizicienii au prezis un al 24-lea ciclu mai degrabă calm.
"Estimarea era de 90 de pete pe zi în mom