Senatorul UDMR Marko Bela, a declarat vineri, 22 noiembrie, la Târgu-Mureş, în cadrul întâlnirii conducerii Uniunii cu pedagogii maghiari din judeţul Mureş, că trebuie create cât mai repede grupele separate la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) şi că ar exista în acest sens un acord de principiu cu conducerea Ministerului Educaţiei, potrivit Agerpres. „La UMF Târgu-Mureş, pasul următor, conducătorii UDMR duc tratative, acreditarea separată trebuie asigurată neapărat şi trebuie create grupele separate cât mai repede. Există un acord de principiu cu conducătorii Ministerului şi poate să fie făcut. Cei doi paşi care trebuie făcuţi: grupe separate şi învăţământ, practic să se creeze grupele maghiare pentru a se putea asigura proiectarea învăţământului”, a afirmat Marko Bela, potrivit traducerii oficiale.