În Guvernul Ponta se pare că există o concurență aprigă în ceea ceea ce privește gestionarea infrastructurii rutiere a României. În timp ce Șova ar trebui să fie cel care pune pe hârtie noile investiții, în ceea ce privește autostrăzile, recent, ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, a anunțat care este lista de priorități și unde ar trebui să înceapă lucrul. În tot acest timp, românii plătesc taxă de drum de ani buni, iar acum se anunță acciză de 7 eurocenți- bani care ar trebui să fie folosiți tot pentru drumuri. Cert este că, din taxa de drum, colectată din 2007 și până în prezent, se puteau construi, potrivit calculelor EVZ, cel puțin două autostrăzi București-Pitești.
Ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, a afirmat în această dimineață, la emisiunea "După 20 de ani", că speră ca noua taxă de benzină de 0,7 cenți să fie folosită pentru finanțarea de autostrăzi, dar că „alții” doresc și finanțarea altor drumuri naționale. Şova a mai precizat, răspunzând unei întrebări din partea moderatorului, că nu este în măsură să ofere garanţii legate de utilizarea banilor.
Cert este că, nu numai Șova nu poate garanta că banii colectați e pe urma accizei se vor folosi pentru drumuri. Mai mult, de autostrăzi se pare că nu se ocupă doar ministrul delegat pentru Marile Proiecte. Astfel, ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, a anunțat, recent, că va exista atât o autostradă Sibiu-Brașov-Bacău, cât și una între Sibiu și Pitești, mentionând că este posibil, în opinia sa, ca cea dintre Sibiu și Brașov să fie construită prima, banii pentru acciza pe carburant fiind folosiți exclusiv pentru construirea de drumuri. Numai că, românii au achitat ani buni taxa de drum, bir care nu a fost folosit pentru dezvoltarea infrastructurii României.
Dealtfel, Dragnea a precizat că nu se poate spune la acest moment cu exactitate către care tronson sunt îndreptați b