Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programările la doctor şi operaţiile, amânate de greva din Sănătate

Publicat in Adevarul, duminică 24 noiembrie 2013 · ·

Doar unităţile de primiri urgenţe funcţionează mâine, între orele 8.00 şi 10.00, în majoritatea spitalelor româneşti, pentru că, timp de două ore, medicii vor face grevă de avertisment. Dacă în zilele următoare nu se găsesc soluţii la revendicările cadrelor medicale, joi va fi declanşată grevă generală pe termen nelimitat.

110.000 de cadre medicale membre ale Federaţiei Sanitas au declarat grevă de avertisment mâine, pentru două ore, astfel că intervenţiile chirurgicale sau alte servicii medicale programate în intervalul 8.00-10.00 sunt amânate cu două ore sau pentru zilele următoare. Concret, pe durata grevei vor fi asigurate o treime din serviciile medicale în toate spitalele, iar în majoritatea unităţilor sanitare din ţară se asigură doar urgenţele.

În cursul zilei de ieri, membrii Sanitas s-au mobilizat şi au mers în fiecare unitate sanitară unde au lipit afişe, şi au instalat bannere prin care anunţau greva şi revendicările cadrelor medicale: creşterea veniturilor, un nou statut pentru spitale, deblocarea posturilor. „Nu periclităm viaţa pacienţilor. Dar dacă vine cineva că-i trebuie imediat un bilet de trimitere va trebui să vină după ce se termină greva, după ora 10.00. De altfel, avem semnale bune de la pacienţi, pentru că şi ei reclamă, pe bună dreptate că sunt probleme, că trebuie să aducă mâncare de-acasă, că trebuie să aducă reşou iarna că-i frig“, a anunţat prim-vicepreşedintele Sanitas, Marius Sepi.

Nicolăescu: „Greva generală este ilegală“

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, este neîncrezător în acţiunea de protest a medicilor. „Din punctul meu de vedere, medicii sunt în slujba pacienţilor, e jurământul pe care l-au făcut, să apere viaţa oamenilor. Deci eu cred că medicii vor fi la serviciu, probabil că vor fi şi cazuri izolate în care unii dintre ei vor participa la această grevă, dar cred că medicii sunt în afara ace

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 5 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 8 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°