Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victoria care nu contează

Publicat in Exclusiv Gorj, luni 25 noiembrie 2013 ·

Fotbal, Liga 2 / Minerul Motru – Gloria Bistriţa 2-0 Cele trei puncte câştigate de motreni nu contează în economia finală a Ligii a 2-a

Minerul Motru s-a trezit şi a reuşit după 12 etape să mai câştige un meci. Dar, minerii nu şi-au ales bine învinsa, pentru că cele trei puncte nu vor conta în play-out sau play-off. Minerii vor juca în play-out, în timp ce bistriţenii în play-off, aşa că acest rezultat nu se va pune în cea de-a doua parte a sezonului. Totuşi, victoria este victorie şi poate aduce moral unei echipe aflate la pământ. Ei cu ratările, minerii cu golurile

Meciul de la Motru a început cu o accidentare serioasă a lui Nueleanu. Pentru fundaşul minerilor, minutul 13 a fost unul cu ghinion, jucătorul accidentându-se la un duel aerian cu portarul echipei oaspete, gorjeanul fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Meciul a fost influenţat de această fază, dar şi de suprafaţa de joc foarte proastă. Primul gol a picat în minutele de prelungire, Stanciu a centrat de pe dreapta, iar Răduca a trimis din voleu din interiorul careului în poarta bistriţenilor.

După pauză, bistriţenii au ieşit la joc, Nalaţi a şutat în transversală, iar apoi Curtuiuş a scăpat singur cu portarul gazdelor, dar din careu a trimis pe lângă poartă. După 10 minute, oltenii au mai marcat o dată, Răduca a centrat, Albuţ a respins greşit, iar Chirea a pus latul şi a făcut 2-0. Din minutul 80, gazdele au jucat în 10, Stanciu fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. Punctele nu se pun

Din păcate, minerii nu se pot bucura deplin de cele trei puncte. „Sunt puncte pentru moral, e o victorie doar de moral. Bistriţa o să joace în play-off, noi în play-out, aşa că aceste puncte nu se pun în clasamentul care se va face la final. Am încredere că ne vom salva”, a comentat antrenorul Minerului Motru, Gabi Zahiu. Fotbal, Liga 2 / Minerul Motru – Gloria Bistriţa 2-0 C

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 50 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum o ora
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 30 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°