Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tribunalul şi Curtea de Apel, clienţii lui Condescu la hotelul Mina

Publicat in GAZETA de SUD, luni 25 noiembrie 2013 ·

Hotelul Mina, administrat de firma sindicatelor din minerit SC Tursind Min SRL, a găzduit delegaţii din partea Tribunalului Gorj, precum şi a Curţii de Apel Craiova. Pe site-ul hotelului administrat de partenera de afaceri a lui Marin Condescu, Mădălina Berbecel, se află menţionaţi o serie de clienţi de seamă care au trecut pragul unităţii de cazare din zona Rânca. La capitolul „Portofoliu“, subcapitolul „Clienţi“, sunt consemnate următoarele instituţii publice şi societăţi: Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Curtea de Apel Craiova, Radio România Actualităţi, Raiffeisen Bank, Banca Comercială Română, CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, CS Energia Rovinari, Prefectura judeţului Gorj şi Tribunalul Gorj. Interesant este că printre instituţiile din justiţie, pe unde şefii Clubului Pandurii, Marin Condescu şi Viorel Temelescu, au trecut recent cu propunere de arestare preventivă, respectiv Tribunalul Gorj şi Curtea de Apel Craiova, se mai află şi banca de la care liderul de sindicat al minerilor din România a obţinut un împrumut important.

Cerc extins de prieteni...

Marin Condescu a realizat o serie de împrumuturi de la o bancă importantă din Târgu Jiu, bani pe care, la rândul său, i-a folosit pentru a împrumuta clubul de fotbal pe care îl conduce în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Acest fapt este consemnat chiar în referatul cu propunerea de arestare preventivă, depus la Tribunalul Gorj de procurorul Gheorghe Emil Moţa, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. „Inculpatul Condescu Marin a contactat telefonic în mai multe împrejurări pe numitul C.Ș.C. – director la R. Bank - Filiala Târgu Jiu, întâlnindu-se ulterior cu acesta la locuinţa sus-numitului, existând presupunerea rezonabilă că discuţiile s-au purtat cu privire la împrumuturile pe care inculpatul le-a luat de la această bancă şi cu privire la îns

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 52 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 17 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 3 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°