Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bote: "Când Anda e plecată, pot să mă DISTREZ cu alte FEMEI"

Publicat in Ziarul Ring, duminică 24 noiembrie 2013 ·

Cătălin Botezatu ne mărturiseşte care sunt limitele idilei pe care o are cu Anda Adam, dar şi părerea lui despre „mocirla” în care este Bianca Drăguşanu.

Recent întors de la Londra, unde are o afacere, designerul ne-a povestit cum decurge relaţia modernă dintre el şi Anda Adam şi care sunt limitele lor. În ciuda speculaţiilor din presă, se pare că cei doi se iubesc la fel de mult. "Nu mă iubesc cu altcineva. Nu i-a luat nimeni locul Andei în viaţa mea. Ideea e că eu mă iubesc cu cine vreau, dar nu suntem niciunul atât de ordinari încât să o facem cu cine apucăm, apoi ne întâlnim ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Când Anda este plecată, nu este nicio problemă să mă distrez şi cu alte femei în club, dar asta nu înseamnă că trebuie să le duc şi în pat. Anda Adam e o femeie ocupată care pleacă în toată ţara pentru concerte, iar eu, în toată lumea. Doar aşa ne putem completa şi accepta unul pe celălalt. Dacă e să calc strâmb, merg şi îi spun: Anda, uite ce s-a întâmplat, o luăm de la capăt? Nu sunt însurat, acel act de căsătorie e inutil. Aşa, dacă greşeşti, poţi fi iertat mai repede", a declarat Cătălin Botezatu, în exclusivitate pentru "ring".

"Nu cred că e o coincidenţă întâlnirea dintre Bianca Drăguşanu şi Cristea"

Designerul se fereşte să vorbească prea mult despre cea care încă este numită "blonda lui Bote", chiar dacă adesea i se cere părerea. Este evident că relaţia pe care Cătălin a avut-o cu Bianca l-a făcut să o sprijine şi acum, indiferent în ce "telenovelă" ar intra ea. "O înţeleg perfect pe Bianca, eu cred că se înţelege şi se iubeşte în continuare cu Victor, toată nebunia asta se întâmplă din cauza presei. Aşa cum l-a iubit pe Cristea, mult mai mult cred că îl iubeşte acum pe Victor. Eu mă văd cu toate fostele mele iubite, deci nu cred că e o coincidenţă că Bianca s-a întâlnit cu Cristea.

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 6 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 10 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 9 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°