Traian Băsescu a ieşit ieri la televizor să dea veştile proaste legate de buget. A mai făcut-o şi acum doi ani, doar că atunci era de acord cu ele, fie că vorbit de tăierea salariilor sau de creşterea TVA. Acum, Ponta măreşte acciza la combustibil. Nu cu 7 eurocenţi, cum a anunţat guvernul, ci cu 7 eurocenţi plus TVA 24%, adică 8,8 eurocenţi, spune Băsescu. Mai mult, guvernul se raportează la cursul valutar din octombrie 2012, pentru că îi este mai favorabil decât cel de anul acesta. Una peste asta, vom plăti cu 53,4 bani mai mult pe litru. Per total, cam o jumătate de miliard de euro. O taxă uşor de încasat de guvernanţi, fiind o zonă unde evaziunea poate fi ţinută sub control, dacă se doreşte. Din păcate, Băsescu nu mai poate fi credibil când ne plânge de milă, câtă vreme a impus un TVA greu de cărat în spinare de fiecare dintre noi. Făcuse însă o treabă bună cu reducerea cheltuielilor salariale în sectorul de stat, chiar dacă aplicată negândit, prin tăierea de 25% la tot poporul bugetar. Ăştia de acum, în schimb, nu ştiu cum să îşi mai recupereze din privilegii, vezi indemnizaţiile de lux din CA-urile şi AGA companiilor de stat.
Noul purtător de cuvânt al premierului este cel care a oferit prima reacţie publică a guvernului în legătură cu veştile lui Băsescu. Mirel Palada pe numele lui, purtătorul de cuvânt ne-a spus pe facebook că preşedintele este speriat, incoerent şi matrafoxat. „Cu mare părere de rău, cineva trebuie să constate că regele e gol. Pardon, că preşedintele e beat. Nu numai de putere. În seara asta, Preşedintele României se încurcă în asemenea hal în limbă încât concluzia e indubitabilă: îi e frică. Şi pentru a-şi învinge frica, şi pentru a încerca să acopere cu zgomot, s-a matrafoxat. Garcon, încă un carton la domnu’. Îşi face curaj să respingă bugetul României, să blocheze o ţară întreagă. Garcon, încă un carton la domnu’. Alcoolul dict