Scris de T. Ex. - Pofta de dulce trădează dependenţa lui, iar dependenţele nu ne fac bine. Un aliment folosit în exces creează dependenţă, iar cele ce pot fi folosite in exces conţin, cum este de înţeles, ceva ce ne fac dependenţi, ce ne fac să dorim mereu şi mereu acelaşi desăvârşit gust, nu-i aşa?

Şi ce este mai bun pe lumea asta decât ciocolata? Nimic, ar spune mulţi dintre noi, aş putea spune chiar şi eu, cu toată asumarea. Suntem sau nu suntem conştienţi de obiceiurile noastre şi nu încetăm a ne deprinde de cele mai puţin sănătoase, până nu primim un semnal de la trupul nostru, mai discret sau mai profund cum că ceva nu funcţionează corespunzător. Şi atunci, ar fi bine şi înţelept, ca măcar de atunci să schimbăm ceva.

Conţinutul cel mai mare din compoziţia ciocolatei este reprezentat de zahăr şi despre dependenţa lui vă scriu acum.

Zahărul este un element complet străin organismului, pe care acesta, încă de la ingerare, se chinuie să-l îndepărteze. Odată pătruns în organism, ajunge cu uşurinţă în intestinul subţire şi de aici în sânge, pe care îl acidifică şi dă starea de hiperglicemie. Automat simţim o stare de excitare fizică şi psihică, pancreasul primid un şoc şi secretă mai multă insulină decât în mod normal, cu consecinţe în scăderea, sub medie, a zahărului din sânge, ulterior. Starea de excitabilitate şi de creştere energetică este astfel falsă, în 15 minute instalându-se oboseala psihică, odată cu scăderea bruscă a glimeniei din sânge, la fel de bruscă ca şi creşterea ei, rezultând hipoglicemia. Pe lângă starea de oboseală psihică, deranj al pancreasului (care, parcă ar fi biciuit, aşa se simte la consumul de zahăr!), este afectat şi ficatul, care îşi transferă o parte din rezerva de glucide în sânge. Dragii mei, astfel de alternanţe epuizează mai mult decât vă puteţi imagina sistemul nervos, prin chimia substanţelor angrenate acestor proc