Conducerea SIF Moldova a aprobat aportarea unor clădiri, cu terenurile aferente, în valoare de 4,16 milioane de lei, la capitalul "Casa" SA, societate la care SIF2 deţine un pachet de 97,53% din acţiuni, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Activitatea principală a "Casa" SA este administrarea de imobile, potrivit raportului citat.
SIF2 precizează că aportul efectiv se va derula după Adunarea Generală de la "Casa" SA, din 20/23 decembrie.
Acţionarii "Casa" SA au pe ordinea de zi aprobarea majorării capitalului social cu aportul în natură adus de SIF Moldova, până la 7,4 milioane de lei.
Potrivit SIF2, operaţiunea are drept scop eliminarea activităţilor secundare, de administrare a spaţiilor, şi focalizarea resurselor spre activităţile investiţionale.
În 2012, "Casa" SA a înregistrat o cifră de afaceri de 360.104 lei, cu 140% mai mare faţă de 2011, şi un profit de 194.252 lei, faţă de pierderi de -198.066 lei, în 2011.
A.A. Conducerea SIF Moldova a aprobat aportarea unor clădiri, cu terenurile aferente, în valoare de 4,16 milioane de lei, la capitalul "Casa" SA, societate la care SIF2 deţine un pachet de 97,53% din acţiuni, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Activitatea principală a "Casa" SA este administrarea de imobile, potrivit raportului citat.
SIF2 precizează că aportul efectiv se va derula după Adunarea Generală de la "Casa" SA, din 20/23 decembrie.
Acţionarii "Casa" SA au pe ordinea de zi aprobarea majorării capitalului social cu aportul în natură adus de SIF Moldova, până la 7,4 milioane de lei.
Potrivit SIF2, operaţiunea are drept scop eliminarea activităţilor secundare, de administrare a spaţiilor, şi focalizarea resurselor spre activităţile investiţionale.
În 2012, "Casa" SA a înregistrat o cifră de afaceri de 360.104 lei, cu 140% mai mare faţă de