O impletire intre Stalin si Caragiale: aceasta este caracterizarea perfecta a Romaniei comuniste. Caragiale continua sa fie prezent si astazi, in 2013, dar este oare cazul sa ne temem de posibilitatea aparitiei unui Stalin pe stil nou? O parte din conditii deja exista: alegatorii nu mai au puterea sa-si traga la raspundere conducatorii, tinerii nu au memoria istoriei recente, iar atentia tuturor pare a fi epuizata.

Sunt ele suficiente? Este o astfel de discutie justificata? Aflati raspunsul dintr-un dialog cu Gabriel Liiceanu despre pericolul autoritarismului in Romania.

Vlad Mixich: Acum doua decenii scriati un apel catre lichele. Acum ati trecut la o adresare aproape afectuoasa: “Dragul meu turnator”. Ce a determinat aceasta schimbare de ton?

Gabriel Liiceanu: Apelul catre lichele se termina cu: “Si daca veti face un pas inapoi, va vom iubi”. Si a face apel catre lichele e o forma afectuoasa de a te adresa. De obicei, cand stabilesti ca cineva e o lichea, nu faci un apel pe care il termini dragastos: “va vom iubi”. “Dragul meu turnator” e o figura retorica. Daca dialogul il faci, nu il faci pentru ca lichelele se vor schimba sau dragul meu turnator va avea o cadere de constiinta si se va duce acasa, se va perpeli si isi va cere iertare, dandu-mi un telefon. Nu. Te adresezi lor cu gandul la persoanele care asculta. Nu e nici pesimista, nici optimista cartea. Pur si simplu spune: am trait o viata de acest fel, una in care, imaginati-va ca oricare dintre voi puteati fi. Patru-cinci oameni va puteau tropai prin dormitor, prin sufragerie, prin bucatarie, prin baie, prin lucrurile voastre, prin rufele voaste, prin hartiile voastre. Asta este lumea in care am trait. La o adica, lumea asta se poate repeta pentru ca istoria ne-memorata cum trebuie duce la asta. Ganditi-va ce faceti ca sa nu ajungeti, din nou, acolo.

V.M.: Credeti ca ar fi posibila