Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii bistriţeni au refuzat să facă grevă

Publicat in Adevarul, luni 25 noiembrie 2013 ·

Luni, timp de două ore, personalul medical din toate spitalele dn România trebuia să intre în grevă de avertisment. Acest lucru nu s-a întâmplat şi la Bistriţa, medicii şi asistenţii refuzând să facă grevă, deşi liderul de sindicat anunţa în urmă cu câteva zile că personalul medical va participa la grevă.

În ciuda faptului că Sanitas are la nivelul judeţului în jur de 1000 de membri, greva anunţată în toată ţara nu va avea loc şi în Bistriţa-Năsăud. Liderul de sindicat, Viorel Viţelariu anunţa în urmă cu câteva zile că şi în Bistriţa-Năsăud vor avea loc greve de avertisment. Se pare că medicii şi asistenţii din Bistriaţa-Năsăud nu au dorit să facă grevă de avertisment, deşi este vorba de doar două ore.

Printre cei care ar fi refuzat să facă grevă s-au numărat şi cei din Ordinul Asistenţilor Medicali, cei din Colegiul Medicilor, dar şi reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă.

În restul ţării, timp de două ore, cadrele medicale şi-au întrerupt activitatea, ocupându-se doar de urgenţe.

Printre cererile cadrelor medicale s-au numărat alocarea a minim 6% din PIB pentru sănătate, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate sau o legislaţie care să garanteze independenţa profesională.

În urmă cu o săptămână, ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană afirma că nu crede că va avea loc o grevă generală, mizând pe buna credinţă a personalului medical, dar şi pe faptul că un astfel de protest ar fi ilegal, întrucât majoritatea medicilor şi asistenţilor au contracte colective de muncă, care interzic grevele.

Vă mai recomandăm:

Programările la doctor şi operaţiile, amânate de greva din Sănătate

Ministrul Nicolăescu, după avizarea bugetului Sănătăţii: medicii nu au deschis conflictul de muncă, greva lor e ilegală

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 19 minute
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 2 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

AEP reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale: competitorii trebuie să respecte prevederile legale şi să nu continue propaganda electorală

News.ro acum 57 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda el

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 51 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°