''Mother and Father'', Victor Ponta și Crin Antonescu
Austeritatea nu este decat efectul renuntarii politicienilor la responsabilitatile lor economice. Ei nu fac nimic altceva decat sa astepte deciziile bancilor centrale, care insa nu mai pot face mare lucru, scrie pentru La Tribuneeconomistul elvetian Michel Santi, membru al World Economic Forum si consilier al bancilor centrale ale statelor emergente.
Pana la declansarea crizei subprimelor din SUA si a celei a datoriilor suverane din Europa, bancile centrale stiau cum sa lupte impotriva recesiunii: pur si simplu reducand dobanzile. Japonia a experimentat aceasta solutie la finalul anilor 1990. Bancherii centrali americani si europeni erau de acord ca problema nipona va ramane localizata in aceasta tara, care avea bazele economice solide.
Apoi au venit anii 2008 si 2009, cand dobanzile bancilor centrale, in SUA si in UE, au fost reduse practic la zero...In acest moment, bancherii centrali au facut apel la politicieni, rugandu-i sa stimuleze economia si sa renunte sa reduca deficitele publice.
Cum dobanzile oficiale nu pot ajunge sub zero absolut, a devenit logic ca este sarcina politicienilor si ca aceste natiuni in pericol aveau nevoie de masuri de relansare, masuri care nu au fost adoptate de responsabilii aflati la putere nici in SUA si cu atat mai putin in Europa. Din acest motiv si datorita presiunilor intense exercitate de pietele financiare si de agentiile de rating, guvernele care s-au succedat la putere au fost confruntate cu alegeri eminamente politice.
Ar trebui sa reducem impozitele impuse clasi de mijloc sau sa marim impozitele impuse celor bogati sau foarte bogati? Si in ce proportie? Cum sa reducem taxele impuse intreprinderilor care nu pot crea locuri de munca? Cum sa cheltuim banul public si in ce sector de activitate, in beneficiul caror masuri sociale si al caror categorii
