Cel puțin 13 persoane au murit în cinci state din sud-vestul SUA, afectate de ninsori abundente și ploaie înghețată, au anunțat ieri media americane, cu câteva zile înainte de una din cele mai importante sărbători din această țară, Thanksgiving (Ziua Recunoștinței), relatează AFP, citată de Agrepres. Furtuna de zăpadă va continua, îndreptându-se spre est, în următoarele zile, în contextul în care zeci de milioane de americani urmează să ia mașina sau avionul pentru a ajunge acasă de Ziua Recunoștinței, sărbătorită joi.
Ninsori abundente vor cădea în Munții Apalași și în regiunea Noua Anglie (nord-estul SUA) până miercuri, o zi în care foarte mulți americani pleacă în vacanță, potrivit meteorologilor de la Accuweather.com. Înspre sudul țării, ploi abundente ar putea afecta circulația rutieră și traficul aerian, au precizat aceștia. Asociația americană a automobiliștilor a avertizat că peste 43 de milioane de persoane vor circula cu mașinile înainte de Thanksgiving, o sărbătoare petrecută tradițional în familie.
În prezent, drumurile cu polei și inundațiile au creat deja condiții periculoase în statele Oklahoma, Texas, California, New Mexico și Arizona, mai notează AFP. Patru persoane au murit în accidente separate în Oklahoma, iar alte patru în două accidente în Texas. O fetiță de patru ani și-a pierdut viața atunci când mașina în care se afla s-a răsturnat în New Mexico, potrivit postului de televiziune NBC, care citează surse din poliție.
În California, primul stat afectat de furtună săptămâna trecută, o persoană a fost ucisă de liniile electrice căzute, o femeie a murit atunci când un copac i s-a prăbușit peste mașină, iar o altă persoană, într-un accident de circulație, mai informează același post de televiziune. În Arizona, un bărbat a fost luat de ape, în urma inundațiilor cauzate de intemperii. Trupul său neînsuflețit a fost descoperit viner