Scris de Diana Dutu - Conform calendarului stabilit de Federaţia Sanitas, astăzi, între orele 8.00 şi 10.00 e grevă de avertisment.
ARAD. „Pacienţii să nu-şi facă probleme, că nu împotriva lor facem grevă.” Acesta e mesajul pe care a ţinut să-l transmită liderul Sanitas Arad, Delia Bonca, arădenilor internaţi în spitale. Aşadar, deşi astăzi, între orele 8.00 şi 10.00, personalul sanitar din spitale se află în grevă de avertisment, pacienţii nu vor avea de suferit. „Am gândit să asigurăm secţiile atât cât trebuie şi atât cât e nevoie. Vom lucra la o treime din capacitate. Vorbim de o treime pe tură. Iar dacă ţinem cont de cele 400 de posturi vacante la nivelul Spitalului Judeţean, plus de cei aflaţi în concediu, nici nu ştiu dacă avem o treime…” – punctează Delia Bonca.
Reprezentanţii Sindicatului Sanitas Arad au anunţat, (şi) prin mesaje scrise afişate în spitale, că intră în grevă de avertisment. Sunt programate proteste în fiecare unitate spitalicească din judeţ, iar la nivel de municipiu greva de avertisment este organizată atât la Spitalul Judeţean, cât şi în cadrul fostelor spitale Municipal şi Matern.
Ce speră sindicaliştii să obţină făcând grevă? Alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi.
Dacă nu se vor găsi soluţii în următoarele două zile, sindicaliştii din sistemul sanitar sunt hotărâţi ca, începând de joi, 28 noiembrie, să intre în grevă generală pe termen nelimitat.