Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elvatas: Tarifele pentru certificatele energetice, cele mai mici din Uniunea Europeană

Publicat in Bursa, luni 25 noiembrie 2013 ·

Chiar dacă Asociaţia Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România (AAEC) a recomandat o grilă de preţuri, printre cele mai mici din U.E., piaţa românească a reglat aceste tarife, iar costul pentru un certificat energetic este sub 50% faţă de cele din grilă, potrivit unui comunicat al companiei de evaluări, consultanţă şi audit energetic, Elvatas.

Conform grilei recomandate de A.A.E.C., există două tipuri de clădiri, care au o tarifare diferită. Comparând cu un studiu realizat de Paulo Santos şi Kim B. Wittchen, "The price of energy performance certificates" şi asumat de Uniunea Europeană, Elvatas a constatat că preţurile recomandate diferă foarte mult de la Vest la Est. Cele mai mari tarife pentru emiterea certificatelor energetice sunt percepute în Belgia (între 500 şi 1250 euro), Cehia (800 euro) şi Danemarca (între 700 şi 800 euro), iar cele mai mici tarife sunt percepute în Estonia (sub 150 euro), Finlanda (între 100 şi 150 euro) şi Bulgaria (100 euro), se arată în comunicat.

Cu toate că tarifele recomandate sunt sub media Uniunii Europene, România practică unele din cele mai mici preţuri pentru emiterea certificatelor energetice, potrivit directorului de comunicare al Elvatas, Tasenţe Tănase. Domnia sa a declarat: "Încă nu putem aplica tarifele recomandate de grilă, care şi aşa sunt mult mai mici faţă de restul ţărilor din Uniunea Europeană. După aproape 3 ani de la intrarea în vigoare a legii energetice, piaţa din România a stabilit un tarif de 50% faţă de grila oficială, adică un sfert faţă de tarifele medii din UE. Dacă pentru un apartament cu suprafaţă utilă medie, noi percepem un onorariu de 70-80 euro, în Vest, un auditor energetic poate percepe şi 400 de euro".

F. A. Chiar dacă Asociaţia Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România (AAEC) a recomandat o grilă de preţuri, printre cele mai mici din U.E., piaţa românească a reglat

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 4 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 5 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 9 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 11 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 10 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 7 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 3 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 3 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 11 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 4 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-4°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-5°
sâm.

-5°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°