„Evenimentele dramatice din august 2008 din Georgia ne-au demonstrat că Federaţia Rusă nu are limite atunci când decide să-şi atingă scopurile cu orice preţ.”
Ce se poate întâmpla mai departe cu Moldova în condițiile „nehotărârii” definitive a Kievului? Potrivit unei declaraţii făcută la Washington de şeful diplomaţiei Suediei, Carl Bildt, Moldova se va afla acum, mai multe ca înainte, în atenția Moscovei, pentru a o atrage către Uniunea vamală pe care o domină. Mai mult, în Uniunea Europeană se aud voci clare care cer un sprijin mai concret, mai eficient şi mai evident acordat Moldovei în următoarea perioadă.
O decizie referitoare la semnarea acordului de asociere deja parafat va putea fi luată, în cazul Moldovei, nu mai devreme decât peste un an de la Vilnius, aşa cum se estimează în cancelariile europene, prin urmare şi mulţi analişti locali anticipează un 2014 extrem de dificil pentru guvernul de la Chişinău. Presiunile ruse vor veni pe mai multe căi, cred observatorii, dar cea mai la îndemână rămâne Transnistria. O întoarcere definitivă a Ucrainei cu faţa spre Rusia, considerată, trebuie să precizăm, puţin probabilă de majoritatea observatorilor, ar complica totuşi evoluţiile în acest dosar, este de părere analistul politic Oazu Nantoi, dar nu într-atât încât să ne aşteptăm la evenimente tragice:
„Evenimentele dramatice din august 2008 din Georgia ne-au demonstrat că Federaţia Rusă nu are limite atunci când decide să-şi atingă scopurile cu orice preţ. Totuşi, Transnistria e doar o fâşie îngustă de pământ, între Ucraina şi Moldova, şi chiar dacă Ucraina temporar nu va semna acordul de asociere la UE, asta nu înseamnă că va deschide spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti. Mai este un argument care nu e luat în considerare: Jocurile Olimpice de la Soci din 7-23 februarie. Acesta este un proiect foarte ambiţios personal al lui Vlad