Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concert extraordinar "Maria Tănase 100 - În sunetul naiului", la Istanbul

Publicat in Cotidianul, luni 25 noiembrie 2013 ·

Cântecele Mariei Tănase au răsunat la Istanbul

Sâmbătă, 23 noiembrie, la sala de concerte „Cemal Resit Rey” din Istanbul, a avut loc concertul omagial „Maria Tănase 100 – În sunetul naiului”, concert susţinut de Nicolae Voiculeţ şi taraful său, cu participarea extraordinară a solistei alto a Operei de Stat din Istanbul, Arzu Bozkurt. Evenimentul, desfăşurat pe cea mai importantă scenă de concert din Istanbul, a fost dedicat Zilei Naţionale a României şi a fost realizat de Institutul Cultural Român din Istanbul în parteneriat cu Consulatul General al României la Istanbul, Primăria Metropolitană Istanbul, compania Golden Bridge şi Tarom-Biroul Istanbul.

Peste trei sute de persoane au aplaudat prestaţia în limba română a solistei turce Arzu Bozkurt, în premieră alături de taraful Nicolae Voiculeţ, printre acestea aflându-se reprezentaţi ai consulatelor străine, membri ai diasporei române, precum şi personalităţi din sfera artistică locală, studenţii de la cursurile de limba română organizate de ICR Istanbul şi alţi iubitori ai culturii române. Pe ritmuri tradiţionale româneşti, publicul numeros prezent la eveniment a participat activ la concert, acompaniind trupa de pe scenă cu aplauze. Membrii diasporei şi-au alinat dorul de casă ascultând piese ca: “Ciuleandra”, “Ciocârlia”, “Mărioară de la Gorj”, precum şi alte binecunoscute cântece din repertoriul Mariei Tănase, concertul finalizându-se cu o horă la care au participat cei prezenţi în sală. În afara programului anunţat, publicului i-a fost oferită şi o surpriză, solista Silvia Chifiriuc Roman fiind invitată de muzicieni pe scenă pentru a cânta alături de ei două piese.

Proiectul „Maria Tănase 100 – În sunetul naiului” aniversează 100 de ani de la naşterea Mariei Tănase şi aduce în prim plan personalitatea marii artiste românce, izvor a peste 400 de cântece autentice, culese din toate zonele ţării. Conc

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen: Europa trebuie să se reînarmeze pentru a avea o forță de descurajare credibilă până în 2030 / O nouă ordine internaţională va fi formată în acest deceniu

HotNews acum 48 minute
Europa trebuie – în mod imperativ și rapid – să se reînarmeze pentru a avea o „forță de descurajare credibilă” până în 2030, a declarat marți Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Pentru 2030, Europa trebuie să aibă o poziție de apărare european

Dacian Cioloș, numit consilier onorific al președintelui interimar. Ce mesaj a transmis acesta

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat marți, 18 martie 2025, decretul prin care începând cu data de 20 martie 2025, Dacian Julien Cioloș va fi numit în calitatea de Consilier onorific al Președintelui interimar al României, avân

Donald Trump spune că „multe elemente” au fost convenite înainte de apelul cu Putin. Discuția lor va avea loc marți

HotNews acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că „multe elemente” ale unui acord de pace în Ucraina au fost convenite cu omologul său rus, Vladimir Putin, înainte de convorbirea lor telefonică mult aşteptată, relatează BBC. Trump a anunțat pe rețeau

Victor Ponta, schimbat de la șefia comisiei de Politică Economică din Camera Deputaților, acuză PNL: „Voi combate mafiile transpartinice” / Reacția liberalilor

HotNews acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a scris marţi, pe Facebook, că pleacă de la conducerea Comisiei de Politică Economică din Camera Deputaților după ce președintele Consiliului Județean Ilfov, liberalul Hubert Thuma, „a s

Emanuel Gyenes aduce la „Podcast cu Prioritate” #69 by ProMotor povești din Raliul Dakar 2025

Mediafax acum 37 minute
Luni, 24 martie 2025, ProMotor România anunță lansarea episodului 69 din „Podcast cu Prioritate”, o emisiune care aduce în prim-plan figuri importante din lumea auto și motorsportului. Episodul va fi disponibil pe canalul de YouTube ProMotor România

Lasconi: Raportul Comisiei de la Veneţia despre comasarea alegerilor ne arată că politicienii de la putere nu pot continua să modifice regulile jocului, de pe o zi pe alta, prin ordonanţe de urgenţă

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă că raportul Comisiei de la Veneţia despre comasarea alegerilor ne arată că politicienii de la putere nu pot continua să modifice regulile jocului, de pe o zi pe alta, prin ordonanţe de urgenţă, fără a respecta p

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, întâlnire cu Majestatea Sa Custodele Coroanei

News.ro acum 2 ore
Majestatea Sa Custodele Coroanei s-a întâlnit astăzi la Palatul Elisabeta cu Ilie Bolojan, Preşedintele interimar al României. La întâlnire a luat parte Alteţa Sa Regală Principele Consort. Discuţiile au vizat proiecte legate de încurajarea şi susţi

Putin promite o întoarcere dificilă pentru companiile occidentale care „au trântit uşa sfidător” în faţa Rusiei

News.ro acum 2 ore
Companiile occidentale care „au trântit uşa sfidător” atunci când au părăsit Rusia nu vor avea voie să-şi răscumpere afacerile pe care le-au părăsit pentru sume mici sau să ocupe nişe pe care le-au luat deja companiile locale, a declarat marţi lider

România rămâne țara UE cu cea mai mare rată a mortalității în accidentele rutiere

HotNews acum o ora
La nivelul UE au murit anul trecut 19.800 de oameni în accidente rutiere, iar dintre aceștia, aproximativ 1.500 au fost în România, arată statisticile publicate de Comisia Europeană. România este țara cu cea mai mare rată a mortalității pe șosele, d

Crin Antonescu: Nu sunt un proiect al lui Hellvig. Nu l-am văzut de multă vreme, cred că de la începutul anului, nu este implicat în niciun fel. Eu l-aş lua şi în campanie / Chiar sper ca în viitor să joace un rol important în partid

News.ro acum 2 ore
Crin Antonescu, candidatul alianţei România, Înainte la prezidenţiale, a declarat, marţi, că nu are cum să fie un proiect al lui Eduard Hellvig, el arătând că nu l-a văzut de multă vreme, de la începutul anului şi nu este implicat în niciun fel în c

Vremea

București
acum

mar.

1°/6°
mie.

0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
Iasi
acum

mar.

-1°/4°
mie.

1°/9°
joi

2°/12°
vin.

4°/15°
Constanta
acum

mar.

2°/6°
mie.

0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/3°
mie.

-1°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
Timisoara
acum

mar.

-1°/6°
mie.

-1°/9°
joi

1°/12°
vin.

3°/15°