-AA+A
Credincioşii ortodocşi s-au închinat la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, la Ilişua Duminică, la Ilişua a fost mare sărbotoare. Credincioşii veniţi în număr mare s-au închinat la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, adusă de la Muzeul Mitropoliei Clujului, la biserica din parohia Ilişua. La eveniment a participat ÎPS Mitropolitul Andrei, însoţit de arhimandritul Dumitru Cobzaru - exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhidiaconul Claudiu Grama - consilierul pe probleme de misiune şi protocol al Eparhiei. La slujba religioasă au participat Emil Radu Moldovan - preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Alexandru Pugna - vicepreşedinte al CJ BN, deputatul Daniel Suciu, primarul şi viceprimarul comunei Uriu - Petru Şerban şi Gheorghe Oprea, consilieri locali, maica Veronica - stareţa Mănăstirii Dobric. ÎPS Mitropolitul Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu protopopul de Beclean - Doru Zimveliu şi un numeros sobor de preoţi.
În cuvântul de învăţătură, ÎPS Andrei a întărit sufletul credincioşilor prin cuvântul de învăţătură rostit, legat de dreapta credinţă. Totodată, ÎPS Andrei a amintit de cele 3 icoane făcătoare de minuni, Maica Domnului cu Pruncul, pictate de preotul Luca din Iclod înainte de anul 1690: una se află la Mănăstirea Nicula, alta la Muzeul Mitropoliei (cea adusă spre închinare credincioşilor din Ilişua şi aparţinând parohiei), iar cea de a treia icoană se află la Mănăstirea Strâmba.
La finalul slujbei, ÎPS Mitropolitul Andrei a acordat diplome de aleasă cinstire preotului paroh Ludor Mureşan pentru implicarea din ultimii ani în lucrările de reabilitare ale lăcaşului ortodox şi familiei Zegrean Ioan şi Lucia pentru susţinerea acestor lucrări de renovare, precum şi Consiliului Parohial.
Părintele Doru Zimveliu, protopop de Beclean, ne-a declarat: „Distinsa familie Zegrean Ioan şi Lucia, oameni cu o mar