România are o populaţie micită, se ştie. Nici cauzele nu sunt ignorate, deşi încă nimeni nu le-a cumulat spre a obţine o imagine cât mai exactă a situaţiei. Oamenii mor pe capete, dar este greu de spus dacă acest lucru se întâmplă întâi şi-ntâi din pricina condiţiilor de viaţă – excese ori privaţiuni –, a stilului de viaţă (accidente rutiere bezmetice, rată mare a criminalităţii etc.) ori din alte pricini. În plus, pe lângă mortalitate, România mai întâmpină o problemă serioasă: natalitatea relativ redusă ori insuficient de reprezentativă pentru a echilibra plecările din lumea terestră. Există, desigur, şi cauze culturale care diminuează populaţia noastră. Printre ele, la loc de cinste, este mitul că „viaţa e în altă parte“, vorba romancierului Milan Kundera. Goana după El Dorado, după mai mult respect şi după condiţii ameliorate de educaţie şi de asigurare a sănătăţii îi determină pe mulţi cetăţeni români să părăsească o corabie pe care o socotesc învechită şi cu carena spartă…
Recent, o reacţie mai vizibilă a autorităţilor faţă de tot acest pachet de cauze a fost propunerea unui nou Cod Rutier, cu amenzi sporite, cu sisteme de penalizări şi de supraveghere a traficului menite să diminueze sesizabil carnagiul de pe drumurile şi de pe străzile ţării. Din păcate, nici măcar în acest punct progresele nu sunt, totuşi, vizibile. Obiecţiile, tergiversările şi situaţiile conflictuale evidenţiate de discuţiile referitoare la noul Cod au arătat clar că soluţionarea situaţiei este încă departe şi că mai e de aşteptat până când numărul accidentelor auto letale va scădea simţitor.
Situaţia demografică, aşa cum se oferă ea privirilor, nu mai poate continua în acelaşi fel, tot aşa cum nici scuza cu criza economică – demontată cu prilejul oricărei sărbători ce înregistrează o hemoragie de cumpărători pe la marii retaileri şi prin toate magazinele – nu mai poate sluj
