Premierul britanic vrea să prelungească unilateral, până în 2019, restricţiile impuse imigranţilor pe piaţa muncii, riscând să fie acţionat în justiţie de UE, dar mizând pe creşterea în preferinţele electoratului. Sursa: REUTERS
David Cameron este decis să introducă reguli mai dure pentru acordarea asistenţei sociale pentru imigranţi, iar liberal-democraţii nu sunt de acord cu cererile conservatorilor. Parlamentarii conservatori doresc ca premierul Cameron să sfideze Uniunea Europeană, prin nerespectarea regulilor legate de libera circulaţie a lucrătorilor în UE.
Cameron este conştient că dacă acţionează unilateral, prin restricţionarea accesului la beneficiile de angajare pentru imigranţi, va fi acţionat în judecată, dar acest proces ar putea dura prea mulţi ani şi, între timp, el poate creşte mult în sondajele de opinie, în perspectiva alegerilor din 2015.
Anunţul în acest sens ar putea fi făcut chiar în această săptămână. Ar putea fi vorba şi despre o propunere ca românilor şi bulgarilor să nu li se acorde alocaţia pentru cei care caută un loc de muncă, până când vor fi rezidenţi în Marea Britanie timp de 12 luni, în loc de minimum trei, cum este în prezent.
De asemenea, sursele citate de The Guardian arată că David Cameron ar putea extinde perioada necesară calificării şi ar putea restricţiona accesul la alocaţiile pentru copii. Nu se ştie dacă noile reguli vor fi valabile doar pentru imigranţii români şi bulgari sau pentru toţi cei din UE.
Aliaţi din alte state UE
Cameron s-ar putea teme, totuşi, să acţioneze unilateral, fără niciun sprijin diplomatic european. Există, însă, tot mai multă susţinere din partea unor state din UE pentru limitarea liberei circulaţii a muncitorilor, o libertate introdusă când Uniunea era "mult mai mică şi mai omogenă cultural decât acum", susţine presa britanică. Unii dintre aliaţii prim-ministrului con