Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mandache Leocov, părintele Grădinii Botanice Iaşi: "Este colosal de mult să se taie 800 de copaci într-un an. Ăsta e un MASACRU!"

Publicat in 7Est, luni 25 noiembrie 2013 ·

Mandache Leocov, "părintele" actualei Grădini Botanice din Iaşi şi unul dintre cei mai mari specialişti în cultivarea plantelor din istoria României, predă, prin intermediul adevarul.ro, o lecţie completă privind plantarea şi îngrijirea arborilor în oraş. Profesorul demontează argumentele şefilor Primăriei Iaşi, potrivit cărora dispariţia din oraş, în 2013, a sute de copaci, s-ar datora poluării sau unei boli necunoscute.

Zeci de locuitori din aproape toate cartierele Iaşiului reclamă tot mai des tăierile de copaci în neştire din oraş. Oamenii se arată scandalizaţi de faptul că arborii de aliniament se usucă pe capete, uneori pe străzi întregi, şi dau vina pe muncitorii Primăriei Iaşi pe care-i acuză de proastă îngrijire. Pe de altă parte, oamenii municipalităţii par a culca la pământ şi copacii sănătoşi, care ar mai putea fi salvaţi.

Municipalitatea a raportat că a tăiat 639 de copaci de la începutul anului şi că mai are programate alte 237 de tăieri până în luna decembrie. Neoficial, numărul copacilor tăiaţi este dublu. S-au tăiat zeci de tei în cartierele Copou, Păcurari, Tătăraşi, Dacia sau bulevardul Socola şi urmează să dispară alţi câţiva zeci de arbori în Păcurari.

Aceasta, în condiţiile în care, până în 1989, se tăiau la Iaşi anual doar câţiva zeci de copaci, majoritatea bătrâni.

Pe de altă parte, toaletările raportate în 2013 se ridică la aproximativ 8.500, or tocmai aici este problema, conform specialiştilor. Mandache Leocov, fostul director al Grădinii Botanice, considerată una dintre cele mai frumoase din Europa de Est, un botanist reputat, spune că proiectele urbane dezvoltate în ultimii ani, corelate cu incompetenţa muncitorilor municipalităţii, au condus la o apocalipsă dendrologică.

Populaţia oraşului a devenit foarte sensibilă la problema vegetaţiei după "scandalul teilor", izbucnit în febr

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 58 minute
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 2 ore
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°