Costi Diţă (33 de ani), interpretul personajului Giani din serialul “Las Fierbinţi”, difuzat la PRO TV în fiecare joi de la ora 20.30, s-a documentat temeinic pentru rolul cocalarului.
Libertatea: Te-ai dedicat comediei sau îţi plac şi rolurile serioase, grave, tragice?
Costi Diţă: Nu m-am ferit niciodată de rolurile mai serioase, dar e clar că dedic mai mult timp comediei. Îmi face plăcere. Ca actor cred că e bine să ai parte şi de roluri tragice, şi de roluri comice, pentru că în felul ăsta munca ta e mai variată şi atingi mai multe zone. Adică râde omul ce râde, dar mai bea şi un pahar cu apă...
Cum ai intrat în proiectul “Las Fierbinţi”?
E o poveste lungă. Cert e că am fost acolo când a fost conceput serialul. Dacă la alte proiecte întâi dai o probă, aştepti să vezi dacă ai trecut, te duci la filmări şi în timp se formează o echipă în care vei lucra, la proiectul ăsta a fost altfel. Întâi s-a format echipa şi după aceea a apărut şi proiectul. Pot spune că am fost acolo când s-a născut şi am aşteptat alături de prietenii şi de colegii mei să văd dacă povestea asta o să meargă mai departe. Din fericire, a mers. «Giani e la putere. Îmi place de el»
Succesul la publicul larg a venit odată cu rolul din telenovela “Moştenirea” sau din comedia “Las Fierbinţi”?
Păi, dacă mă iau după cum am început să fiu oprit pe stradă de oameni, pot spune liniştit că a început cu rolul din “Moştenirea” şi s-a continuat cu rolul din “Las Fierbinţi”. S-au legat lucrurile şi frumos ar fi să continue în acelaşi fel.
Care ţi se pare mai aproape de suflet?
Mi-a făcut plăcere să le interpretez pe amândouă. Cu fiecare rol câştigi ceva şi de fiecare rol te desparţi cu un uşor regret. Dacă mă întreba cineva de oricare dintre ele, o să vorbesc cu plăcere de fiecare, pentru că pe toate le-am făcut cu drag. Dar, evident, sunt mai entuziasmat de rolurile la ca