Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pîrvulescu: Dinu Gheorghe să-şi vadă de echipa lui!

Publicat in Pandurul, marți 26 noiembrie 2013 ·

Oficialii pandurilor au comentat şi ei declaraţiile lui Dinu Gheorghe. „Cred că ar fi mai bine ca noi, conducătorii, să ne vedem fiecare de echipa lui, domnul Dinu Gheorghe ar trebui să-şi vadă de Astra Giurgiu, nu de Pandurii. Eu am încredere în jucătorii noştri, sunt jucători de caracter şi nu se pune la îndoială asta. Christou într-adevăr s-a complicat în repriza a doua la 2-3 faze, dar, una peste alta, eu zic că a avut o evoluţie bună...Repet, avem jucători de caracter, probabil domnul Dinu ştie mai multe din trecutul dânsului. Probabil s-a gândit la chestia asta (n.r. Christou e impresariat de Ana Maria Prodan), dar jucătorii noştri sunt de caracter şi nu intrăm la asemenea bănuieli”, spune preşedintele executiv, Eugen Pîrvulescu. Acesta ştie care e motivul pentru care apar astfel de speculaţii. „E un război între Astra şi Pandurii pentru că, cu siguranţă, până la final ne vom bate cu ei şi cu Petrolul pentru un loc pe podium. Dar asta este tactica domnului Dinu, noi nu intrăm în polemici cu ei, ne vedem doar de echipa noastră.”

„Nu ne simţim deloc ofensaţi şi lăsăm lumea să vorbească, pentru noi ar fi important să vorbească faptele. E greu pentru domnul Dinu să digereze faptul că anul trecut la ce investiţii s-au făcut la Astra Giurgiu să ocupe o poziţie în spatele nostru.” Eugen Pîrvulescu

Oficialii pandurilor au comentat şi ei declaraţiile lui Dinu Gheorghe. „Cred că ar fi mai bine ca noi, conducătorii, să ne vedem fiecare de echipa lui, domnul Dinu Gheorghe ar trebui să-şi vadă de Astra Giurgiu, nu de Pandurii. Eu am încredere în jucătorii noştri, sunt jucători de caracter şi nu se pune la îndoială asta. Christou într-adevăr s-a complicat în repriza a doua la 2-3 faze, dar, una peste alta, eu zic că a avut o evoluţie bună...Repet, avem jucători de caracter, probabil domnul Dinu ştie mai multe din trecutul dânsului. Probabil s-a gândit la chest

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 George Simion a votat împreună cu Călin Georgescu

Ziua Constanta acum 48 minute
Astăzi, 4 mai 2025, George Simion alături de Călin Georgescu au mers împreună să-și exercite dreptul la vot. George Simion a fost însoțit de Călin Georgescu la urne, la primele ore ale dimineții, după ce s-au deschis urnele.

Ilie Bolojan, președintele interimar: „Vremurile liniștite au apus. Fiecare vot poate face istorie pentru România”

G4Media acum 25 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a votat duminică dimineață, în jurul orei 8:30, la o școală din Capitală, subliniind importanța scrutinului prezidențial într-un context geopolitic dificil. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Alegeri prezidențiale 2025. Primul candidat care a votat imediat cum s-au deschis urnele

HotNews acum o ora
Candidata PUSL la alegerile prezidențiale 2025, Lavinia Şandru, s-a prezentat, duminică, la ora 7.00, la secţia de votare de la Colegiul „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti. „Am venit cu gândul şi am votat cu acelaşi gând că votul meu merge pentru Rom

Știri România Un președinte al unei secții de votare, reținut pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale

Ziua Constanta acum 17 minute
Un profesor de limba latină din Timișoara a fost reținut de polițiști, duminică, pentru 24 de ore, pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale, arată o informare de presă a Poliției Timiș. Polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați de către u

LIVE Război în Ucraina, ziua 1166: Atac nocturn cu drone al Rusiei asupra Kievului. Mai multe clădiri și mașini au fost incendiate

HotNews acum 58 minute
Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului, în timpul nopții. Potrivit oficialilor din capitala ucraineană, mai multe clădiri rezidenţiale şi maşini au fost incendiate în tot oraşul, scrie Reuters, citată de News.ro. Evoluțiile de duminică, ziu

BBC: Rezultatul alegerilor din România este aşteptat cu nervozitate în capitalele europene, la Washington, Kiev şi Moscova

HotNews acum o ora
Românii vor încerca din nou să aleagă duminică un nou preşedinte, la şase luni după ce prima încercare s-a încheiat cu scandal şi confuzie, scrie BBC, potrivit News.ro. Un outsider radical cu înclinaţii mistice, Călin Georgescu, s-a clasat pe primul

Tarifele lui Donald Trump aplicate importurilor din China scumpesc rochiile de mireasă şi ameninţă micile afaceri din industrie / La cat au ajuns costurile totale cu o nuntă în America

G4Media acum o ora
Statele Unite resimt efectele tarifelor de 145% impuse de administraţia Trump asupra importurilor din China, în special în industria rochiilor de mireasă, unde aproximativ 90% din produse sunt fabricate în Asia. Producătorii şi micile magazine speci

Elon Musk a transformat oficial sediul SpaceX în municipalitate

Mediafax acum 45 minute
283 de persoane au fost chemate la urne, la frontiera cu Mexicul. Acestea aveau timp până duminică, la ora 01:00 GMT, să aprobe transformarea Starbase, un sit de coastă de 4 kilometri pătrați, într-o municipalitate cu drepturi depline. Printre votan

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 9 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 10 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

Vremea

București
acum

18°
dum.

14°/30°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

12°
dum.

10°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

12°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°