Judecarea recursului lui Relu Fenechiu în dosarul Transformatorul, în care fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare a fost amânată pentru 9 decembrie.
Liberalul este acuzat că în perioada 2002-2005 ar fi cumpărat transformatoare vechi din anii ’70 pe care le-a vândut ulterior ca fiind noi către Electrica Moldova.
La ieşirea din sala de judecată, Relu Fenechiu a declarat din nou că este nevinovat şi că speră ca dovezile pe care le-a adus personal în faţa judecătorilor să îi convingă de nevinovăţia sa.
“E obligatoriu să se admită de această dată o expertiză. Datorită faptului că prima instanţa nu a admis o expertiză, s-au produs erori grave. Eu am fost un om de afaceri care a vândut către o companie care nu folosea bani publici”, a declarat Relu Fenechiu.
Liberalul a precizat că nu este normal ca în ţara noastră acuzaţii să fie nevoiţi să strângă singuri dovezi pentru proces.
Judecarea recursului lui Relu Fenechiu în dosarul Transformatorul, în care fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare a fost amânată pentru 9 decembrie.
Liberalul este acuzat că în perioada 2002-2005 ar fi cumpărat transformatoare vechi din anii ’70 pe care le-a vândut ulterior ca fiind noi către Electrica Moldova.
La ieşirea din sala de judecată, Relu Fenechiu a declarat din nou că este nevinovat şi că speră ca dovezile pe care le-a adus personal în faţa judecătorilor să îi convingă de nevinovăţia sa.
“E obligatoriu să se admită de această dată o expertiză. Datorită faptului că prima instanţa nu a admis o expertiză, s-au produs erori grave. Eu am fost un om de afaceri care a vândut către o companie care nu folosea bani publici”, a declarat Relu Fenechiu.
Liberalul a precizat că nu este normal ca în ţara noastră acuzaţii să fie nevoiţi s