Sâmbãtã seara, un bãrbat de 48 de ani, din Vaslui, a fost strivit de o autoutilitarã. Accidentul a avut loc pe DN 15 D, la iesirea din municipiul Vaslui spre Negresti. Potrivit Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Vaslui, victima era întinsã pe asfalt. Fiind întuneric, soferul autoutilitarei a vãzut destul de târziu victima si nu a mai putut evita tragedia, desi a frânat puternic. Iulian L., soferul masinii, a declarat cã, iunitial, nici nu a realizat cã în mijlocul soselei se afla un om, dar a vãzut ceva si, observând cã din directia opusã venea o altã masinã, ceea ce ar fi fãcut imposibilã depãsirea obstacolului, a frânat. Soferul a fost testat cu aparatul alcooltest, politistii constatând cã acesta nu consumase alcool. La fata locului au fost mobilizate mai multe forte de ordine, printre care si o patrulã de jandarmi, pentru a fi evitat un eventual scandal. Din câte se pare, victima a fost la o rudã si se îndrepta spre oras, unde avea un apartament. Politistii încearcã sã afle de ce bãrbatul era întins pe carosabil, fiind luatã în calcul atât varianta în care i s-a fãcut rãu, cât si cea în care a consumat o cantitate mai mare de alcool. Cadavrul a fost transportat la Medicinã Legalã, în vederea efecxtuãrii necropsiei, iar conducãtorul autoutilitarei i s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpã.
Sâmbãtã seara, un bãrbat de 48 de ani, din Vaslui, a fost strivit de o autoutilitarã. Accidentul a avut loc pe DN 15 D, la iesirea din municipiul Vaslui spre Negresti. Potrivit Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Vaslui, victima era întinsã pe asfalt. Fiind întuneric, soferul autoutilitarei a vãzut destul de târziu victima si nu a mai putut evita tragedia, desi a frânat puternic. Iulian L., soferul masinii, a declarat cã, iunitial, nici nu a realizat cã în mijlocul soselei se afla un om, dar a vãzut ceva si, observând cã din directia opusã venea o