Traian Băsescu consideră că summit-ul de la Vilnius se va încheia cu un succes pentru România prin apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, în ciuda eşecului înregistrat de UE în privinţa Ucrainei.
Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat summit-ul de la Vilnius se anunţă a fi un eşec pentru Uniunea Europeană (UE), dar un succes pentru România, întrucât Republica Moldova, susţinută de România, va semna Acordul de Asociere şi Acordul de liber schimb. În acelaşi timp, preşedintele a atras atenţia că îndepărtarea Ucrainei constituie un eşec cu implicaţii majore, atât pentru UE, cât şi pentru Moldova şi România.
„Aşa cum se prefigurează acum,Vilnius-ul va fi un eşec pentruz UE, dar un succes pentru România şi Republica Moldova. (...) Ratarea semnării Acordului de Asociere şi a Acordului de liber schimb de către Ucraina este un eşec european, o Europă din care facem şi noi parte. Din punct de vedere strict al României, este un succes că Republica Moldova va parafa cele două Acorduri”, a afirmat preşedintele României, citat de Agerpres.
Preşedintele Băsescu a subliniat că semnarea acordurilor nu este o garanţie pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dar este un pas important în această direcţie pentru că marchează tendinţa de desprindere de spaţiul ex-sovietic.
Pe 15 noiembrie a avut loc la Bruxelles o întâlnire între Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, premierul Victor Ponta şi primul-ministru moldovean Iurie Leancă. Cei trei lideri politici au discutat despre apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană şi summitul de la Vilnius.
Bogdan Aurescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, a declarat la începutul lunii noiembrie că miza principală a Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, este, din punctul de vedere al României, parafarea acordului de asocierea şi ce