Preşedintele Astrei a insinuat că Paraskevas a fost omul Stelei şi crede că Vasluiul va avea meci uşor cu Ceahlăul, în etapa următoare
Azi se decide dacă se amână pentru la anul disputarea primelor două etape ale returului
Preşedintele Astrei, Dinu Gheorghe, a urmărit sâmbătă partida Stelei de la Tg. Jiu din studioul celor de la Digisport. La finalul meciului, el a aruncat săgeţi atât spre tabăra steliştilor, cât şi spre echipa Vaslui. Fundaşul Pandurilor, Christou Paraskevas, a atins mingea cu mâna în propriul careu, dar arbitrul nu l-a văzut şi nu a acordat penalty pentru Steaua. Paraskevas e impresariat de agentul de casă al lui Laurenţiu Reghecampf, iar Dinu Gheorghe nu a pierdut prilejul de a fi ironic: „Paraskevas s-a chinuit tare, dar nu prea i-a ieşit, nici măcar henţul”. Cel poreclit „Vamă” a surprins apoi cu o altă declaraţie. „La locurile doi - trei nu se vor bate doar echipe deja cunoscute, Petrolul, Pandurii şi Astra. Să fim atenţi şi la Vaslui. Etapa viitoare are un meci foarte uşor”, a spus conducătorul Astrei. FC Vaslui va juca pe teren propriu cu Ceahlăul.
Astra are o restanţă de disputat cu Steaua, care a fost stabilită a se juca abia pe 22 decembrie. Însă astăzi, LPF va decide foarte probabil ca primele două etape ale returului să nu se mai joace anul acesta şi astfel, restanţa va fi „trasă” mai devreme, după jocul roş-albaştrilor de la Londra, programat pe 11 decembrie. Varianta e agreată atât de Steaua, cât şi de Astra. „Şi noi am vrea să jucăm restanţa cu Steaua anul acesta. Să vedem, dacă decide luni (n.r. azi) să se amâne pentru la anul cele două etape ale returului”, a spus Dinu Gheorghe.
Cum arată acum programul Stelei
Marţi: Steaua-Schalke - UCL
1 decembrie: Steaua-Petrolul - Liga I
5 decembrie: Steaua-Oţelul
- Cupa României
8 decembrie: Oţelul-St