În noaptea de vineri spre sâmbătă, peste 40 de poliţişti de la investigaţii criminale, ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani şi Serviciului Acţiuni Speciale au descins în municipiul Botoşani, în cadrul unei ample acţiuni la care au participat şi o parte dintre jandarmi, dar şi poliţişti locali.
Ţinta a fost reprezentată de 24 de baruri, săli cu jocuri de noroc, dar şi saloane de pariuri sportive, care ar fi fost frecventate de scandalagii. Peste 146 de persoane au fost legitimate, iar 16 persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru verificări suplimentare. Operaţiunea s-a soldat cu 24 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 4.400 de lei, dintre care 18 la legea privind ordinea publică.