Nicolae Steinhardt spunea că în Rai e loc numai pentru eroi şi sfinţi. Cei care au pătimit în închisorile comuniste au fost, deopotrivă, eroi şi sfinţi. Eroi prin curaj, dârzenie şi onoare şi sfinţi prin iertare şi iubire. Testamentul lor a fost cel enunţat de Mircea Vulcănescu, savantul care şi-a dat viaţa la Aiud pentru a salva un tânăr: „Să nu ne răzbunaţi”. Noi, generaţiile de azi, avem obligaţia de a ierta, dar avem şi datoria de a cunoaşte, deoarece iertarea fără cunoaştere nu e virtute. Ci ignoranţă.

Prin 1954, în Munţii Făgăraş, un grup de tineri de nici 20 de ani îşi scriau testamentul. Pentru ţară, pentru noi: „Exişti în măsura în care iubeşti şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire”.

Ei, generaţia interbelică, au existat cu adevărat. Iubirea de Dumnezeu şi de ţară i-a făcut vii. Iar jertfa supremă, i-a făcut sfinţi.

Acelaşi grup, vorbind despre frică, spunea că există multe feluri de frică: frica de a nu ieşi dintr-o încercuire a securităţii. Teama că vei fi arestat şi, nerezistând torturii, va trebui să-ţi torni familia şi apropiaţii. Dar o singură frică le-a învins pe toate celelalte. Teama că, peste ani, când nepoţii îi vor întreba ce aţi făcut în vremurile când biserica şi neamul sufereau din cauza comunismului, vor trebui să răspundă: nimic.

Fricile noastre sunt diferite azi, dar peste toate trebuie să fie cea că, peste ani, când ne va întreba cineva ce am făcut pentru memoria celor care şi-au jertfit libertatea şi chiar viaţa pentru credinţă, ţară şi libertate, va trebui să plecăm privirea şi să răspundem: „Nimic”.

Acesta a fost argumentul pentru care, Asociaţia Filantropică Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul, Editura Areopag, GAZETA de Maramureş, ASCOR Maramureş, Catedrala Episcopală Sf. Treime şi Protopopiatul Sighet au organizat un adevărat maraton de conferinţe, intitulat