Venirea la Bucureşti a primului ministru chinez reprezintă o mare victorie diplomatică a României, dar cu toate acestea nu atât de mult a celei prezente cât a celei dinainte de 1989. Imaginea ţării noastre în statul cu cea mai mare creştere economică este una foarte bună şi asta datorită jocului diplomatic bun făcut de regimul comunist din România.
Afecţiunea reală pe care China o poartă României vine din timpul politicii externe a lui Nicolae Ceauşescu. Făcând notă discordantă cu poziţia Rusiei, România a ţinut, printr-o politică externă bine gândită, Pactul de la Varşovia în afara animozităţilor chino-ruse de după cel de al doilea război mondial.
România este statul care a urmărit acordarea unor ajutor permanent conducerii Chineze într-o perioadă foarte dificilă pentru aceasta, când multe ţări refuzau a avea contacte diplomatice cu noua conducere. România a devenit astfel portavocea unui Mare Imperiu, lucru care a apropiat extrem de mult cele două state.
Cum spunea cineva, România a fost porumbelul păcii între China şi Rusia.
Dar să trecem peste aceste lucruri şi să vedem care ar fi interesul Chinei în Reunificarea României.
Expertul militar Ion Petrescu a vorbit despre acest lucru în unul din articolele sale precedente: este vorba de situaţia concretă în care acest stat se află faţă de Taiwan, teritoriu chinez locuit de către chinezi, dar aflat sub oblăduire americană şi complet rupt administrativ de China.
Interesul Chinei are trei principale baze:
- ajutorul diplomatic pe care România l-a acordat în trecut Chinei;
- necesitatea geopolitică ca de partea cealaltă a Rusiei să se afle un stat puternic şi partener al Chinei; e vorba de gândirea geopolitică ce vizează relaţia de forţă cu Rusia; ori o Românie Unită reprezintă o Românie mai puternică(a se vedea aici şi declaraţia unui o
