Un grup de voluntari construieşte un adăpost pentru animale în afara Constanţei. Locul unde este situat este deocamdată ţinut secret, până la amenajarea construcţiei ce va găzdui în special câini fără stăpân. „Cine vrea să se implice este binevenit“, spun iniţiatorii. Este primul adăpost construit în judeţul Constanţa, după tragedia băieţelului sfâşiat de câini la Bucureşti.
Maidanezii vor fi luaţi de pe străzile Constanţei, vor fi trataţi, hrăniţi şi îngrijiţi de un ONG care se înfiinţează în aceste zile. Acesta se va numi „Iubim animalele“ şi îşi va îndrepta eforturile pentru ocrotirea mai multor specii de animale din zona Dobrogei, nu doar a câinilor comunitari.
Proiectul-pilot a fost demarat în această lună, într-o localitate aflată la 40 kilometri de Constanţa. Pe o proprietate de 2.000 metri pătraţi pusă la dispoziţie de un iubitor al animalelor, voluntarii vor construi padocul care va putea adăposti până la 500 vieţuitoare. Până atunci, însă, sunt de obţinut autorizaţiile necesare funcţionării adăpostului.
„În primul rând, trebuie să aibă locaţia şi să obţină autorizaţia de construcţie de la primăria locală, unde se află terenul. Apoi, adăpostul trebuie înregistrat la Direcţia Sanitar-Veterinară, care emite şi un aviz de principiu, ce este opţional. Trebuie încheiat un contract cu un medic specialist veterinar, care să aibă sub supraveghere sănătatea animalelor.
Spaţiile de cazare ale animalelor trebuie să respecte normele din OUG 155/2001, completată de Legea 258/2013, cea adoptată în septembrie. Trebuie să se ţină cont, de asemenea, de distanţa până la prima casă, deoarece va fi gălăgie de la animale. Până acum nu şi-a mai manifestat nimeni intenţia de a construi aşa ceva la noi în judeţ“, a explicat dr. Daniel Gherase, de la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa.
Voluntarii spun că acordul