Profesorul Ioan Fărmuş, născut în Târgu Neamţ la 21 iunie 1981, profesor la Şcoala Urecheni, are un CV impresionant pentru vârsta sa. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, cu lucrarea de licenţă „Metafictional devices and narrative rhetoric in Barthelme’s «Unspeakable practices, unnatural acts»”, apoi şcoala doctorală din cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării de la aceeaşi Universitate. În 2012, a obţinut titlul de doctor cu calificativul „Excelent” (summa cum laude), iar, în toamna lui 2013, teza de doctorat i se publică la Editura Cartea Românească, sub acelaşi titlu, “Prinvind înapoi, cititorul Ipostaze ale lectorului în proza românească”. Din septembrie 2004, este profesor de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială Urecheni, cu gradul didactic I.
- De unde pasiunea ta pentru literatură? Ţi-a plăcut de mic să citeşti sau ţi-ai descoperit această plăcere a lecturii cu ajutorul profesorilor?
- Un cititor pasionat am fost de mic. Adoram, în special, cărţile poliţiste ale lui Edgar Wallace, ale Agathei Christie sau ale lui Maurice Leblanc sau pe cele de aventuri ale lui Karl May sau Alexandre Dumas. Apoi aveam să descopăr şi unele capodopere ale literaturii precum Odiseea sau Iliada. Citeam fără prea multe repere, conştient doar că descopăr lumi pe care realitatea nu ţi le oferea. Pasiunea pentru literatura adevărată a fost o „invenţie” relativ târzie (aparţine perioadei studenţiei), atunci când mi s-a insuflat un model de lectură, cât şi o perspectivă diacronică reală sau cum spun englezii „the big picture”. Nu eram pe deplin conştient de opţiunea pentru domeniul filologic în momentul înscrierii la Facultatea de Litere (în liceu aveam ca specializare Economia), dar venisem acolo pentru limba engleză către care aveam ceva înclinaţie. Descoperirea literaturii adevărate (care se datorează
