Optzeci la sută dintre copiii care au părinţi fumători devin şi ei automat fumători. Ceilalţi, care au părinţi nefumători, devin şi ei fumători, prin imitarea colegilor de şcoală sau de gaşcă. Uitaţi-vă pe stradă cum orice mucos sau orice mucoasă cu trei fire de păr la puţă trage cu năduf din ţigară.
Copiii fumează ca s-o facă pe interesanţii şi pe maturii. Bătrânii fumează cuprinşi de nostalgie şi pentru că un alt viciu nu mai au la dispoziţie.
Adulţii care fumează sunt însă de condamnat. În majoritate, ei sunt nişte oameni slabi, demni de cea mai mare lipsă de respect. Oameni lipsiţi de orice voinţă. De la ei te poţi aştepta la orice. Ar fi în stare şi să ucidă pentru a căpăta o ţigară.
O proastă cu studii superioare – greu mai găseşti azi proastă fără – şi-a îmbolnăvit copilul de astm. Îi era prea frig şi lene ca să iasă în balcon şi să-şi aprindă luleaua. Fuma în aceeaşi cameră cu copilul în vârstă de mai puţin de un an.
Un tip pe care-l ştiu, în vârstă de vreo 30 de ani, s-a îmbolnăvit el însuşi de astm. Altuia i-au căzut toţi dinţii din gură. I-a zis medicul să se lase de nicotină, că îi vor cădea toţi dinţii, iar el a ţinut să verifice dacă medicul ştie ce vorbeşte sau doar se află în treabă. Chelia sa bucală stă mărturie că medicul nu vorbea prostii.
N-o să mai insist pe tema asta. O să vă dau doar un exemplu nicotinic, care arată cât de tâmpiţi sunt cei din fruntea ţării.
Chiar dacă pentru unii români ţigara e ca pâinea, trebuie să cădem de acord că ea nu este totuşi pâine. Nu e aliment de bază. Şi-atunci, de ce fiecare soi de ţigări are preţul de vânzare pecetluit? De ce orice marcă are un plafon, pe care vânzătorii nu-l pot depăşi? De ce nu-şi poate pune un local de lux adaosuri de lux la tutun, aşa cum ar fi normal?
Ca să facă ţigările accesibile oricărui mucos sau oricărei mucoase cu trei fire de păr la puţă? Ca să
