Scris de Cristina Ghilea - Postul de manager general eliberat prin demisie de Florian Dragoş este ocupat, de vineri, de Călin Ungur fost director de producţie în CET.
Acesta a câştigat funcţia în urma unui concurs de proiecte manageriale în care a concurat cu directorul tehnic al CET, Daniel Francisc. Cei doi au avut răgaz până joia trecută să depună câte un proiect de gestionare a Electrocentrale SA. Au avut de trecut şi o probă de interviu cu o comisie formată din conducerea actuală a CET-ului şi reprezentanţi ai Primăriei. Fiecare dintre ei a fost chemt să-şi expună strategia în ceea ce priveşte adaptarea centralei la cerinţele de mediu, reducerile de personal şi rezolvarea multelor probleme tehnice cu care se confruntă CET-ul.
Administratorul special al Electrocentrale SA, Stănel Necula, a spus că strategia lui Călin Ungur a fost apreciată de majoritatea celor din comisie, fiindu-i apreciată intenţia de a face performanţă şi deschiderea spre un management de tip privat.
Călin Ungur va ocupa funcţia de director general interimar, pe o perioadă de câteva luni, până la ieşirea CET-ului din iarnă. La expirarea mandatului, se va organiza concurs pe post. Daniel Francisc îşi continuă activitatea ca director tehnic al Electrocentrale SA.
Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica Rectifica text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Correction was not succesfully sent Correction sent succesfully *Obligatoriu Adauga un link Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu