* o femeie din Tufeşti şi-a găsit sfârşitul în groapa de colectare a apei de ploaie, aflată în propria curte * victima a ieşit din casă duminică seara, însă a fost găsită moartă abia ieri dimineaţă, de soţul său * bărbatul a dat alarma la poliţie, oamenii legii urmând să stabilească în ce condiţii s-a produs decesul
Înghiţită de apa de ploaie, în propria curte. O femeie din Tufeşti, în vârstă de 43 de ani, şi-a găsit sfârşitul în groapa de colectare a apei de ploaie, aflată în curte. Victima a ieşit din casă duminică seara, însă a fost găsită moartă abia ieri dimineaţă, de soţul său. Bărbatul a dat imediat alarma la poliţie, oamenii legii urmând să stabilească în ce condiţii s-a produs decesul.
Ieri dimineaţă, la ora 8.00, poliţiştii de la Postul de Poliţie Tufeşti au fost sesizaţi despre nenorocire de localnicul Marian B. (46 de ani), soţul celei decedate. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că a descoperit trupul neînsufleţit al soţiei în momentul în care a ieşit din locuinţă. Nimeni nu ştie deocamdată ce s-a întâmplat cu femeia, dacă aceasta s-a împiedicat şi a căzut în groapă sau dacă i s-a făcut rău. Medicii legişti vor efectua necropsia şi vor stabili dacă localnica suferea de anumite boli, care i-ar fi putut aduce moartea sau dacă s-a lovit în cădere şi a murit. "Echipa operativă s-a deplasat la faţa locului şi în urma primelor cercetări efectuate în cauză a stabilit că victima a ieşit în curte, în seara zilei de 24 noiembrie. Ea a fost găsită a doua zi dimineaţă de membrii familiei, în groapa de colectare a apei. Cadavrul a fost transportat la Morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În baza concluziilor medico-legale, anchetatorii urmează să stabilească şi dacă victima a fost supusă unor posibile